Staţiunea poloneză Ustka este cea mai ieftină destinaţie turistică europeană, conform unui studiu realizat de Automobil Club German (ADAC), la polul opus situându-se localitatea franceză Arcachon. România lipseşte din acest clasament, semn că este o destinaţie mult prea scumpă pentru turiştii germani. Când vine vorba de alegerea vacanţei, nu numai destinaţiile în sine contează, ci şi preţurile din zona respectivă. Şi nu atât cazarea, cât mai ales cheltuielile efe
Staţiunea poloneză Ustka este cea mai ieftină destinaţie turistică europeană, conform unui studiu realizat de Automobil Club German (ADAC), la polul opus situându-se localitatea franceză Arcachon. România lipseşte din acest clasament, semn că este o destinaţie mult prea scumpă pentru turiştii germani.
Când vine vorba de alegerea vacanţei, nu numai destinaţiile în sine contează, ci şi preţurile din zona respectivă. Şi nu atât cazarea, cât mai ales cheltuielile efectuate pe durata sejurului îi fac pe turişti să-şi golească portofelul. Aşadar, încotro să ne îndreptăm astfel încât să cheltuim cât mai puţin, dar să beneficiem şi de servicii de calitate?
Pentru a lămuri problema, Automobil Club German (ADAC) a realizat un sondaj referitor la ţările alese ca destinaţii în concedii. Cea mai ieftină destinaţie de vacanţă, într-o staţiune situată pe litoral, este oraşul polonez Ustka. Au fost luate în calcul primele zece state din Europa, preferate de germani ca destinaţie de vacanţă. Deşi germanii deţin cea mai mare pondere în totalul turiştilor care vizitează România (aproximativ 400.000 de persoane anual), ţara noastră nu a fost luată în consideraţie, întrucât preferatele vesticilor au rămas ţări precum Grecia sau Croaţia. „Cei care vin în România sunt atraşi mai ales de circuite în nordul Moldovei. Vin pentru turism cultural“, spune Traian Bădulescu, consilierul de presă al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Polonia, cea mai ieftină, Franţa, cea mai scumpă
Cea mai scumpă ţară pentru o vacanţă la malul mării este Franţa. Cea mai ieftină este Polonia, urmată de Grecia, Portugalia, Spania şi Turcia, aceasta din urmă aflându-se anul trecut pe prima poziţie. Printre cele 48 de bunuri şi servicii achiziţionate de regulă de către turiştii germani pe parcursul unei vacanţe (şi al căror preţ a fost luat în considerare la realizarea clasamentului destinaţiilor) se află îngheţata, loţiunile de plajă, accesul la internet, mâncarea, precum şi jocurile acvatice.
„Preţurile la băutură şi mâncare au dus la detronarea Turciei“, spun reprezentanţii ADAC.
Studiul menţionează că, deşi este de presupus că ţările est-europene sunt mai ieftine, acest lucru este deseori infirmat de realitate. Prezentă în topul preferinţelor germanilor, Croaţia a ocupat poziţia a şaptea în clasamentul celor mai ieftine destinaţii de vacanţă, în urma Germaniei, dar înaintea Italiei. La polul opus se află Danemarca şi Franţa, ţări în care cheltuielile de vacanţă se ridică, în medie, la 402 euro. „În Franţa, chiar şi dacă se oferă reduceri, produsele nu se află ca preţ sub media europeană“, explică raportul. Astfel, cea mai scumpă destinaţie estivală este oraşul francez Arcachon, situat în apropiere de Bordeaux, unde preţul mediu pentru o noapte de cazare este de 70 de euro la hoteluri de două-trei stele.
În Polonia, media cheltuielilor de vacanţă a fost de 261 de euro pe durata unui sejur. În oraşul Ustka, se plătesc în medie între 30 şi 40 de euro pe noapte pentru o cameră la hoteluri de trei-patru stele. În plus, oraşul se află la doar 250 de kilometri distanţă de graniţa cu Germania, fiind o destinaţie accesibilă.
„În România, cea mai scumpă staţiune de pe litoral este Mamaia, unde preţul mediu al unei nopţi de cazare este de 300 de lei (aproximativ 81 de euro, la un hotel de trei stele), iar cea mai ieftină, Costineşti, unde cazarea la trei stele costă în medie 100 de lei pe noapte (circa 27 de euro)“, spune Bădulescu.
Austria, cea mai vânată destinaţie de iarnă
În ceea ce priveşte vacanţele de iarnă, ADAC a luat în calcul 40 de destinaţii. Printre ţările supuse analizei se numără Italia, Franţa, Austria şi Elveţia, departajate de opt criterii de selecţie, printre care se numără, de exemplu, facilităţile pentru schi şi sporturi de iarnă. Cea mai avantajoasă destinaţie, potrivit recomandărilor celor care au realizat studiul, este Zell am See-Kaprun (Austria), urmată de Hochpustertal şi Obergurgl/Hochgurgl din Austria. Conform studiului, zona glaciară pretabilă pentru snowboard şi investiţiile în infrastructură au plasat Zell am See-Kaprun pe primul loc.
Astfel, dacă ar urma recomandările ADAC, românii ar trebui să facă de pe acum rezervări pentru sejururi de iarnă în Austria, căci pentru perioada de vară charterele către Turcia şi Grecia au fost deja ocupate integral. n
400.000 de turişti germani vin anual în România, în condiţiile în care mari tour-operatori europeni, precum TUI, s-au retras de pe piaţa locală, invocând, printre altele, calitatea slabă a serviciilor
Preferatele nemţilor
POLONIA Nu mulţi români se înghesuie să viziteze Polonia, iar agenţiile de turism nu abundă în oferte către această destinaţie. Preţul de cazare pentru o noapte este de aproximativ 40 de euro la un hotel de trei stele (ofertă Turist Club).
GRECIA Este printre cele mai apreciate destinaţii ale turiştilor români. Preţul mediu al unei nopţi de cazare în luna iulie este de 68 de euro pe noapte la un hotel de trei stele din zona Halkidiki (ofertă Eximtur).
PORTUGALIA Un sejur la Lisabona şi Algarve, de şapte nopţi de cazare, cu mic dejun şi biletul de avion inclus, costă 564 de euro în luna iunie (ofertă Perfect Tour).
SPANIA Un sejur la Barcelona poate ajunge chiar şi la 789 de euro pentru şapte nopţi de cazare cu mic dejun inclus, la un hotel de trei stele, în luna iunie (ofertă Solistravel).
TURCIA Un sejur all inclusive la un hotel de cinci stele în Kuşadasi costă 555 de euro în luna iunie. În preţul sejurului este inclus şi biletul de avion (ofertă Elysse Turism).
Capital – Editia nr. 21, data 28 mai 2008