Pe o piaţă în scădere şi într-un sistem de sănătate instabil şi la limita de jos a întregii Uniuni Europene, sectoarele farmaceutic şi medical din ţara noastră au găsit resurse suficiente pentru a naşte fuziuni neaşteptate de-a lungul anului care tocmai se încheie. Capital.ro face o trecere în revistă a celor mai importante tranzacţii din piaţa locală în 2009. Petru Crăciun, directorul companiei de cercetare de piaţă în domeniul farma, Cegedim, a declarat pentru capi
Pe o piaţă în scădere şi într-un sistem de sănătate instabil şi la limita de jos a întregii Uniuni Europene, sectoarele farmaceutic şi medical din ţara noastră au găsit resurse suficiente pentru a naşte fuziuni neaşteptate de-a lungul anului care tocmai se încheie. Capital.ro face o trecere în revistă a celor mai importante tranzacţii din piaţa locală în 2009.
Petru Crăciun, directorul companiei de cercetare de piaţă în domeniul farma, Cegedim, a declarat pentru capital.ro că în 2009 au avut loc două categorii de tranzacţii care au influenţat şi vor influenţa evoluţia pieţei româneşti: tranzacţiile locale, sau cel puţin preponderant locale, şi tranzacţii externe cu impact asupra jucătorilor locali.
La nivelul întregului sector de sănătate, tranzacţiile din farma au fost cu mult mai importante decât cele din piaţa medicală. “Tranzacţiile de pe piaţa farmaceutică rămân net superioare celor de pe piaţa medicală, unde jucătorii au talie mai mică, iar tendinţa este de diversificare a acţionariatului, pentru a îmbunătăţi capacitatea de finanţare şi de a fructifica o parte din performanţa deja realizată”, spune oficialul Cegedim.
LaborMed şi Ozone, tranzacţie de nota 10
După declaraţiile lui Petru Crăciun, în plan preponderent local, cea mai importantă mişcare a fost achiziţia portofoliului Ozone de către LaborMed, eveniment care denotă planurile ambiţioase ale acestei companii, în ciuda climatului dificil.
Primăvara acestui an prindea piaţa locală sub semnul unei întrebări: cine cumpără Ozone? Discuţiile se învârteau în jurul unor nume mari pe piaţa farmaceutică: americanii de la Valeant, elveţienii de la Nycomed, dar şi românii de la LaborMed. Ultimii, companie controlată de fondul american de investiţii Advent International, au ieşit învingători.
La finele lunii iulie producătorul de medicamente LaborMed Pharma a anunţat semnarea contractului de achiziţie a întregului portofoliu de produse al Ozone Laboratories, precum şi a brandului Ozone.
Ozone Laboratories era deţinut de fondatorii grupului farmaceutic A&D Pharma, care cuprinde distribuitorul Mediplus şi farmaciile Sensiblu, Charles Eid, Ludovic Charles Simon Robert, Roger Akoury şi Walid Abboud.
Prin această tranzacţie, LaborMed Pharma Group a intrat în posesia unui portofoliu de peste 400 de branduri de produse farmaceutice generice OTC (fără prescripţie) şi RX (cu prescripţie), comercializate în România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia şi Slovacia. Brandurile cele mai cunoscute sunt Algozone, Trachisept, Ceclozone, Extremvit şi Entran.
LaborMed Pharma Group a preluat imediat şi distribuţia de produse Ozone în România şi a încheiat contracte de distribuţie pentru portofoliu în ţările Europei Centrale şi de Est. Oficialii companiei estimau la acea vreme că tranzacţia încheiată va duce la dublarea afacerilor şi majorarea exporturilor de la 5% la 20%.
Surse din piaţă au declarat atunci că valoarea tranzaţiei se ridică în jurul cifrei de 24 de milioane de euro.
Zentiva trece la Sanofi-Aventis
O altă mişcare importantă pe piaţa farma a fost trecerea Zentiva în portofoliul Sanofi-Avetis. “Un impact mai mare pentru piaţa locală poate avea preluarea Zentiva de către Sanofi-Aventis, în special prin prisma evoluţiei unui fost mare producător local (ex-UMB, ex-Sicomed, actualmente Zentiva România), care ar putea prinde aripi dacă este poziţionat avantajos în strategia grupului, dar care nu este foarte avantajat de situaţia pieţei române. Este interesat de urmărit de asemenea evoluţia grupului Sanofi-Aventis, având mize semnificative atât în medicaţia originală, cât şi în cea generică”, spune Petru Crăciun, director al Cegedim.
Sanofi Aventis controlează în acest moment, prin producătorul ceh Zentiva, 79,28% din acţiunile Zentiva România. Reprezentanţii grupului Sanofi-Aventis din România au anunţat public la finele lunii octombrie definitivarea procesului de integrare a companiei Zentiva şi stabilirea strategiei de business pentru piaţa pharma din România.
“După preluarea de către grupului Sanofi-Aventis a companiei Zentiva, în martie 2009, am demarat în România un process intern complex de armonizare a operaţiunilor, resuselor umane şi a portofoliului de produse”, a declarat la acel moment Dan Ivan, Country Head al Sanofi-Aventis România şi preşedinte Consiliului de Administraţie Zentiva.
În ceea ce priveşte aspectele legale şi comerciale, Sanofi-Aventis şi Zentiva, parte a grupului Sanofi-Aventis, vor rămâne independente.”Subliniez faptul că din punct de vedere juridic vor exista în continuare două entităţi distincte, restectiv Sanofi-Aventis România SRL şi Zentiva SA. Din punct de vedere comercial vor funcţiona şi pe viitor două branduri corporatiste – Sanofi-Aventis cât şi Zentiva – ca parte a grupului sub care se vor desfăşura activităţile operaţionale din România,” a mai declarat Dan Ivan.
În prezent, portofoliul reunit al Sanofi-Aventis are în jur de 250 de produse, dintre care prescriptibile, OTC-uri, suplimente alimentare şi vaccinuri. Compania a renunţat doar la trei produse pentru ca autorităţile să aprope această fuziune.
A&D Pharma preia filialele Ozone
O altă tranzacţie importantă a fost anunţată la finele lunii decembrie, A&D Pharma punând la punct un acord de preluare a Arishop Pharma AD şi subsidiarei deţinute în Bulgaria, precum şi a unor companii din Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia care au acţionari comuni cu cei ai grupului farmaceutic, pentru o sumă totală de 23,15 milioane de euro.
Astfel, grupul farmaceutic va prelua Arishop Pharma AD şi subsidiara din Bulgaria, Ozone Laboratories şi Ozone Laboratories Services din Polonia, Ozone Laboratories Magyarorszag din Ungaria, Ozone Laboratories din Slovacia şi Ozone Laboratories din Cehia, potrivit unui comunicat al companiei transmis bursei de la Londra.
Toate companiile vizate sunt relaţionate cu grupul A&D Pharma, având o parte din acţionari comuni.
La capitolul tranzacţiilor externe care vor influenţa şi piaţa locală, Petru Crăciun a semnalat altre trei preluări: Wyeth de către Pfizer, Schering Plough de către Merck (MSD) şi Solvay de către Abbott.
“Pfizer va fi puţin influenţat pe plan local, urmând să preia la un moment dat operaţiuni de dimensiune mai mică, pe care le va integra fără mari dificultăţi.Integrarea Schering Plough de către Merck va fi un proces mai complex, dată fiind dimensiunea apropiată şi specificitatea celor două operaţiuni, iar integrarea Solvay de către Abbott are şanse bune de realizare rapidă, datorită complementarităţii activităţilor”, a explicat pentru capital.ro Crăciun implicarea acestor tranzactii.
Grupul american de produse farmaceutice Pfizer a anunţat achiziţia companiei concurente Wyeth la finele lunii ianuarie anul curent pentru 68 de miliarde de dolari. Tranzacţia a dus la înfiinţarea unui gigant al sectorului farma, cu afaceri anuale de 75 miliarde de dolari.
Fuziunea dintre Schering Plough şi Merck (MSD în afara SUA) a fost anunţată în luna martie 2009. Consiliile de administraţie ale celor două grupuri au ajuns la un acord prin care Merck va cumpăra compania concurentă pentru 41,1 miliarde dolari în acţiuni şi numerar.
La începutul lunii noiembrie Merck a trimis o informare redacţiei Capital prin care semnala că, deşi cele două companii formează o nouă organizaţie globală, operaţiunile din mai multe ţări vor rămâne separate pentru o perioadă, iar momentul integrarii lor va varia de la o piaţă la alta. Portofoliul combinat al celor două companii deţine peste 15 produse în România. “În ţară rămânem dedicaţi pieţei locale. Operaţiunile noastre vor fi în mare parte la fel ca înainte de ziua unificării companiilor. Nu s-au luat încă decizii cu privire la modificări de amplasare şi dimensionare a forţei de muncă”, a declarat Agata Jakoncic, director general al MSD România.
Presa americană scria la sfârşitul lunii septembrie că Abbott Laboratories va cumpăra producătorul belgian de substanţe active Solvay, într-o tranzacţie de 6,6 miliarde de dolari. Miles D. White, preşedintele şi directorul Abbott aprecia la acel moment că afacerea ar putea creşte vânzările cu 3 miliarde de dolari anual şi ar extinde prezenţa companiei pe segmentul tratamentelor din cardiologie şi neuroştiinţă. Pe piaţa din România, Abbot ocupă locul 22 în topul producătorilor.
Marcu vinde aproape 40% din MedLife
Vestea că familia Marcu a vândut 36,25% din acţiunile MedLife, unul dintre cei mai importaţi jucători de pe piaţa medicala privată din România, a venit la mijlocul lui noiembrie.
Participaţia a fost cumpărată de către SGAM Eastern Europe, fondul privat de investiţii al Societe Generale Asset Management – subsidiară a Grupului Societe Generale, pentru 20 de milioane de dolari. Familia Marcu ramâne totuşi acţionarul majoritar al companiei, alături de IFC (International Finance Corporation).
“Decizia de a vinde un pachet minoritar de acţiuni a venit într-un moment oportun pentru piaţa de servicii medicale. Sectorul medical este unul dintre puţinele domenii economice care este influenţat mai puţin sau deloc de efectele crizei globale, sănătatea nu poate fi amânată pe ciclul economic următor. Iar faptul că am putut susţine o astfel de operaţie de vânzare denotă gradul de dezvoltare şi maturitate al pieţei, precum şi potenţialul de creştere în continuare”, a declarat pentru capital.ro Mihai Marcu, Preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife. Întrebat dacă această tranzacţie ar fi fost mai uşoară într-un alt context economic, Marcu a răspuns sigur: “Nu!”. În plus, o altă vânzare nu se întrevede la orizont, familia Marcu intenţionând să rămână acţionarul majoritar.
Această mişcare va marca o nouă etapă şi în extinderea companiei. “Am anunţat deja un plan accelerat de dezvoltare în anii următori care prevedere deschiderea a 4 Hyperclinici în primul semestru din 2010 cu posibilitatea de a include şi unitati spitaliceşti”, spune Marcu.
În privinţa celor 20 de milioane de euro, Mihai Marcu a fost rezervat şi a declarat că, pentru moment, nu se gândeşte la investiţii noi. “Deocamdată analizăm şi asteptăm la rândul nostru momentul oportun pentru a direcţiona aceşti bani către alt business al familei – NauticLife, dar aceasta nu va reprezenta o invesţie de proporţii”, a mai spus Marcu.
Ce ne rezervă viitorul?
Anul 2010 nu va fi mult diferit de cel care abia se încheie. Situaţia economică se va redresa, ce-i drept, dar prea puţin. Cu toate acestea, piaţa ar mai putea asista la noi achiziţii, după cum spune Petru Crăciun, directorul Cegedim. “La nivelul distribuţiei, câteva companii se pot îndrepta fie către achiziţie, fie către restrângere sau închidere. Informaţiile despre potenţiala vânzare a celui mai puternic grup, A&D Pharma, confirmă această tendinţă”, a declarat Crăciun.
“La nivelul farmaciilor, tranzacţiile au scăzut deja foarte mult, iar anul viitor arată mai mult a tentativă de supravieţuire decât a potenţial de business”, mai spune Crăciun.
Pe ramura producerii de medicamente, oportunităţile de fuziuni şi achiziţii sunt reduse în România. După cum spune oficialul Cegedim, cel mai probabil vor mai avea loc 1-2 tranzacţii importante pe piaţa internaţională, fapt care se va reflecta şi în cea locală.