Când vine vorba de zgârie-norii din New York, care-i cel mai înalt? Momentan este Empire State Building, însă situația se va schimba începând de azi, odată cu montarea primei coloane a etajului 100 al primului dintre cele 2 noi World Trade Centers construite pentru a înlocui turnurile distruse în urma atentatelor din 9 septembrie 2011.
Empire State Building se ridică la 381 de metri (până la etajul 102 unde este observatorul), iar dacă includem și vârful de 62 de metri, înălțimea clădirii este de 443 de metri. Acest prim World Trade Center va fi cu 6 metri mai înalt decât ”liderul” de azi (387 de metri) și va beneficia, de asemenea, de o antenă ce va fi finalizată la anul și care va ridica înălțimea clădirii la 541 de metri.
Însă, în decursul anilor, topul celor mai înalte clădiri s-a schimbat. Între 1909 și 1913, Metropolitan Life Tower deținea supremația, preluată, ulterior, de către Woolworth Building și deținută până în 1930. La începutul anilor ‘30 Bank of Manhattan Trust Building (actualmente Trump Building) avea să devină cel mai înalt zgârie-nori, însă doar pentru foarte scurt timp, întrucât, în același an, a fost inaugurată Chrysler Building. Aceasta din urmă nu s-a bucurat mult de poziția obținută pentru că în 1931 a fost deschisă Empire State Building.
Timp de 41 de ani, Empire State Building a fost cea mai înaltă clădire din New York. Doar World Trade Center (inaugurarea primului turn având loc în 1972) a reușit să detroneze, la capitolul înălțime, această primă clădire care a avut mai mult de 100 de etaje. După aproape 30 de ani, din cauza atacurilor teroriste, Empirea State Building devine, pentru a doua oară, cea mai înaltă clădire din Big Apple.