Cele mai mari 10 companii româneşti care au intrat în insolvenţă în prima jumătate a anului 2014 aveau un nivel cumulat al cifrei de afaceri de 660 de milioane de euro şi o durată medie de activitate de 16 ani, potrivit unui studiu al companiei de evaluare a riscului Coface România.
Cea mai mare companie care a intrat în insolvenţă în primul semestru al anului în curs este Planoil, din domeniul distribuţiei de carburanţi, cu o cifră de afaceri de 138 milioane euro şi cu activitate de 13 ani, urmată de două firme aparţinând aceluiaşi grup, din Brăila, din domeniul industriei cărnii – Vegetal şi Marex, cu afaceri cumulate de peste 230 milioane euro.
Pe locurile următoare, după cifra de afaceri, figurează Pro Meat Fresh (Afumaţi, Ilfov) – comerţ cu carne, cifră de afaceri 56 milioane euro, 14 ani de activitate, Avicola Crevedia – creşterea păsărilor, afaceri de 53 milioane euro, 23 de ani de activitate, Synergy Invest – 45 milioane euro, 6 ani de activitate, Electrocentrale Galaţi – 42 milioane euro, 10 ani de activitate, Carpat Air – 33 milioane euro, 21 de ani de activitate, Selina Bihor – lucrări construcţii, cifră de afaceri de 32 milioane euro, 20 de ani de activitate, Agroli Group – 30 milioane euro, 9 ani de activitate.
'Un element de îngrijorare semnalat de Coface în ultimele studii privind evoluţia insolvenţelor este reprezentat de numărul ridicat al firmelor insolvente care înregistrează o cifră de afaceri de peste un milion de euro. Aceste companii au reprezentat creditorul comercial final al propagării creditului comercial între partenerii de afaceri (…) Prima jumătate a anului curent semnalează o decelerare a acestui fenomen. Astfel, numărul insolvenţelor deschise în prima jumătate a anului 2014 în rândul companiilor cu cifra de afaceri de peste un milion de euro a fost de 293 companii, o contracţie cu 30% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior, respectiv 391. În ciuda acestui fapt, peste două treimi din această dinamică este datorată scăderii insolvenţelor în rândul companiilor cu cifra de afaceri între 1 şi 5 milioane euro, rămânând totuşi îngrijorătoare incidenţa destul de ridicată a insolvenţelor în rândul companiilor cu cifra de afaceri de peste 10 milioane euro – de 3 ori mai mare decât media înregistrată în perioada 2010-2012', se spune în studiul Coface.
Potrivit lui Iancu Guda, manager la Coface România, în primul semestru din 2014, Bucureştiul şi regiunea Vest au fost singurele regiuni cu creşteri ale numărului insolvenţelor.
'În aceste regiuni, firmele dispun de mai mult capital, firmele s-au creditat între ele, iar firmele care dispun de capital şi au putut să crediteze companii mai mici au suferit pierderi, care s-au întors împotriva lor şi, din cauza neîncasării creanţelor – durata medie de colectare a creanţelor s-a dublat – au fost la rândul lor în impas financiar şi au intrat în faliment', a explicat Guda.
SURSA: Agerpres