Cele mai mari salarii din România! Cât vor primi lunar acești bugetari

pensii

SURSA FOTO: Dreamstime

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, instituția care va face legea în rândul companiilor cu capital de stat, va avea un număr de 88 de angajați. Instituția este subordonată Guvernului și coordonată de premier. Ce salarii vor avea angajații de la AMEPIP?

AMEPIP este coordonată de premier

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va avea un buget de până la 0,1% din veniturile tuturor companiilor și regiilor de stat din România, indiferent de faptul că acestea fac sau nu profit. AMEPIP este o instituție publică subordonată direct Guvernului și coordonată de prim-ministru, având un rol de control asupra companiilor cu capital de stat din țară.

AMEPIP va avea un număr de 88 de angajați și va fi condusă de un președinte și doi vicepreședinți, conform proiectului de act normativ pus în dezbatere publică. Principala responsabilitate a agenției este menținerea prezenței întreprinderilor importante pentru interesul public, exercitarea dreptului de proprietate al statului și unităților administrative-teritoriale asupra acestora, precum și sprijinirea întreprinderilor publice în înțelegerea obiectivelor și priorităților statului în calitate de proprietar.

Instituția va avea atribuții extinse, inclusiv participarea la selecția consiliilor de administrație ale întreprinderilor publice, monitorizarea și evaluarea indicatorilor de performanță, consultanță în guvernanța corporativă, analize și rapoarte privind întreprinderile publice sau domenii economice relevante, publicații periodice și cursuri de pregătire profesională pentru angajații întreprinderilor publice. Agenția va dispune de puteri depline, putând schimba directorii și amenda companiile de stat.

Angajații vor avea cele mai mari salarii

Un aspect semnificativ este reprezentat de salarizarea în cadrul AMEPIP, care va fi cu 50% mai mare decât maximul salarial pentru funcțiile publice din aparatul de lucru al Guvernului. Astfel, angajații agenției vor beneficia de cele mai mari salarii din România, conform prevederilor legale.

„Salarizarea se realizează la nivelul maxim al drepturilor salariale prevăzut pentru funcțiile publice din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, majorat cu 50%, prin derogare de la prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Agenției, aceasta este asigurată de la bugetul de stat și din venituri proprii. (…)

Veniturile proprii ale Agenției provin din cota de 30% aferentă amenzilor aplicate și dintr-un tarif de monitorizare de până la 0,1% din veniturile totale stabilite prin situațiile financiare anuale ale întreprinderilor publice, aprobate pentru anul precedent, stabilit anual prin ordin al președintelui Agenției”, potrivit notei de fundamentare.