În trimestrul I 2017, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,31%, în creştere cu 0,02 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2016, rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,04 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante s-a majorat cu 3.900. 

În primele trei luni ale acestui an, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (3,95%), urmată de sănătate şi asistenţă socială (3,02%), respectiv de activităţi de spectacole, culturale şi recreative (2,62%). 

În industria prelucrătoare s-au concentrat puţin peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (15.800 locuri vacante), cu o rată de 1,34%. 

Sectorul bugetar a însumat puţin peste 36% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 10.400 joburi vacante se regăsesc în administraţia publică, 9.900 joburi vacante în sănătate şi asistenţă socială, respectiv 2.300 joburi vacante în învăţământ. 

La polul opus, cele mai mici valori atât ale ratei cât şi a numărului locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,15%, respectiv 100 locuri vacante). 

Prin comparaţie cu trimestrul patru din 2016, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în intermedieri financiare şi asigurări (+0,54 puncte procentuale), construcţii (+0,27 puncte procentuale), respectiv alte activităţi de servicii (+0,26 puncte procentuale). Numărul locurilor de muncă vacante a urcat în industria prelucrătoare (1.300 locuri vacante), urmată de construcţii (1.000 locuri vacante) şi de intermedieri financiare şi asigurări (500 locuri vacante). 

La polul opus, cele mai relevante scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în activităţile de informaţii şi comunicaţii (-0,19 puncte procentuale), comerţ (-0,15 puncte procentuale), respectiv învăţământ (-0,09 puncte procentuale), iar în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante tot aceleaşi activităţi economice s-au evidenţiat, astfel: comerţ (-1.100 locuri vacante), respectiv învăţământ şi informaţii şi comunicaţii (-300 locuri vacante fiecare în parte). 

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, atât rata cât şi numărul locurilor de muncă vacante au înregistrat creşteri importante în sănătate şi asistenţă socială (+0,55 puncte procentuale, respectiv 2.200 locuri vacante), respectiv în administraţia publică (+0,48 puncte procentuale, respectiv 1.500 locuri vacante). 

Diminuări mai importante ale ratei joburilor vacante s-au constatat în hoteluri şi restaurante (-0,27 puncte procentuale), respectiv în industria extractivă (-0,26 puncte procentuale). Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în activităţile de construcţii (- 700 locuri vacante), respectiv în cele de comerţ (- 600 locuri vacante). 

În trimestrul I 2017, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori atât prin intermediul ratei cât şi a numărului locurilor de muncă vacante a fost pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (1,80%, respectiv 18.500 locuri vacante), iar cele mai mici valori au fost înregistrate pentru ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (0,76%, respectiv 200 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai Executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (0,83%, respectiv 2.700 locuri vacante). 

Comparativ cu trimestrul precedent, în T1 rata joburilor vacante a cunoscut cele mai relevante creşteri în rândul ocupaţiilor de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (+0,16 puncte procentuale), respectiv de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (+0,15 puncte procentuale), iar în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante acesta a crescut semnificativ în rândul ocupaţiilor de muncitori calificaţi şi asimilaţi – grupa majoră 7 (700 locuri vacante). 

În rândul ocupaţiilor de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 şi de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (-0,11 puncte procentuale fiecare în parte) s-au observat cele mai relevante scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante, această din urmă grupă majoră cunoscând şi cea mai importantă diminuare a numărului locurilor de muncă vacante (- 600 locuri vacante). 

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cele mai relevante creşteri au fost în ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (+0,25 puncte procentuale), în ceea ce priveşte rata locurilor de muncă vacante, şi în ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (+1.400 locuri vacante), în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante. 

Cele mai importante scăderi atât ale ratei cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante au fost pentru ocupaţiile de muncitori necalificaţi – grupa majoră 9 (-0,09 puncte procentuale, respectiv – 300 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (-0,06 puncte procentuale, respectiv – 100 locuri vacante). 

AGERPRES