Guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei a anunțat că dolarul va continua să circule în țara sa. Aceasta a precizat că circulația acestei monede va continua și în contextele cele mai sumbre.
Dolarul continuă să circule în Rusia. Nu se va opri nici în cele mai negre scenarii
Dolarul va continua să circule în Rusia, spune guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiulina, adăugând că acest lucru se va întâmpla chiar și în cel mai negru scenariu.
În cadrul unei conferințe de presă, guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei a spus ”inclusiv în scenariul cel mai apocaliptic, dolarii cash vor continua să circule”.
Pe de altă parte, aceasta a mai declarat că populația rusă deține numerar și în euro și în dolari, suma acestuia ajungând la 85 de miliarde de dolari.
Elvira Nabiulina a continuat și a spus că ”băncile pot acum să vândă şi să cumpere aceste valute, drept pentru care circulaţia în numerar a acestora va continua”.
Măsuri dure după sancțiunile Occidentului
Amintim că Federația Rusă a decis, în luna martie, la puțin timp după invazia din Ucraina, să suspende vânzarea de călătorii în străinătate pentru o perioadă de șase luni. Această decizie a fost luată de autoritățile ruse pe fondul sancțiunilor impuse de Occident.
În context, băncile nu au mai avut voie să vândă valută rușilor și nici nu au mai fost posibile retragerile de peste 10.000 de dolari ale titularilor de conturi străine în băncile ruse.
De asemenea, posesorii de conturi trebuiau să retragă în ruble dacă doreau să scoată mai mulți bani, la cursul oficial al zilei respective.
Într-o altă ordine de idei, pe data de 18 aprilie, BCR a permis băncilor să vândă dolari şi euro cetăţenilor, dar a precizat că este vorba despre valuta intrată după 9 aprilie, scrie agenția spaniolă de presă EFE.
Rubla rusească scade față de dolar și euro, după ce banca centrală a redus dobânda cu 150 de puncte de bază
Rubla rusească scade cu 2,7% în raport cu dolarul american, după ce banca centrală a țării a redus dobânda cheie cu 150 de puncte de bază, până la 8,00%, în condițiile în care așteptările privind inflația s-au temperat, cererea de consum a scăzut, iar activitatea de afaceri a încetinit mai mult decât Banca Rusiei.
În prezent, rubla se tranzacționează la peste 58 pentru un dolar american, cel mai slab nivel din 15 iulie. De la începutul anului până în prezent, rubla este moneda cu cea mai bună performanță după ce guvernul rus a implementat măsuri pentru a menține moneda în țară.
De asemenea, rubla a slăbit cu 2,7% față de euro, tranzacționându-se la puțin peste 60 de ruble pentru un euro.
Banca Rusiei va lua în considerare reduceri ale ratei cheie în semestrul II 2022, a precizat aceasta în declarația sa.
În iunie, inflația anuală a scăzut la 15,9%, de la 17,1% în mai, la 15,9%. Potrivit estimărilor de la 15 iulie, inflația a scăzut și mai mult la 15,5%.
În scenariul de bază al Băncii Rusiei, aceasta se așteaptă ca inflația să scadă la 12%-15% până la sfârșitul anului 2022, apoi la 5%-7% în 2023 și la 4% în 2024, scrie Seeking Alpha.