În Uniunea Europeană, vânzările de produse autohtone s-au înjumătățit în Luxemburg față de anul precedent, până la 10 milioane de euro, și au scăzut cu 30% în Malta (până la 17 milioane de euro), cu 11% în Letonia (până la 19 milioane de euro) și cu 2,4% în Portugalia (până la 168 de milioane de euro).
Diminuări au avut loc și în cazul exporturilor către Norvegia (-21%, până la 315 milioane de euro) și Islanda (-29%).
La nivelul Asiei, au scăzut puternic (cu 70-85%) exporturile către Uzbekistan, Turkmenistan și Tadjikistan și s-au înjumătățit cele către Singapore (până la 19 milioane de euro) și Irak (până la 49 de milioane de euro).
Producătorii români au pierdut teren și pe piețele din Yemen (-13% față de 2009) și India (-24%, până la 143 de milioane de euro).
Scăderi ale exporturilor s-au raportat și în cazul Tunisiei (-35%, până la 46 de milioane de euro), Egiptului (-5%, până la 181 de milioane de euro), Camerunului, Etiopiei ori Gabonului, în Africa.
Importatorii din Panama, Argentina, Chile, Ecuador, Venezuela și Australia au cumpărat și ei mai puține mărfuri autohtone decât în anul precedent, scăderile variind între 1,5% și 35%.