Cele mai originale gadgeturi care chiar funcționează

În ziua de azi este tot mai greu să inventezi ceva nou care să fie şi folositor. Foxnews face o trecere în revistă a unor gadgeturi care chiar oferă o soluţie practică la anumite probleme ale cumpărătorilor.

1.Camera video din minge
Dispozitivul are o cameră video cu 36 de obiective de 2 megapixeli. Când este aruncată mingea, camera începe să funcţioneze când este atins punctul cel mai de sus şi rămâne nemişcată pentru o fracţiune de secundă. Este o invenţie reuşită pentru că pozele obţinute sunt foarte asemănătoare cu ceea ce vede ochiul uman, spre deosebire de pozele normale. În mod normal, pentru a obţine o astfel de poză panoramică, ai nevoie de mult timp, un aparat foto performant şi un trepied.

2.Striiv
Acesta este un dispozitiv care numără paşii proprietarului şi de care se pot ataşa chei sau se poate ataşa la o curea. Senzorii monitorizează mişcările persoanei, astfel, că ştie dacă mergi, alergi sau urci pe scări. Ceea ce este însă unic este sistemul de donaţii. La 18.000 de paşi, partnerul Striiv, GlobalGiving, donează apă în Africa de Sud, suficientă pentru o zi, iar la 60.000 de paşi donează un vaccin împotriva poliomelitei în India.

3.Ceasul Timex care măsoară refluxul
Timex Tide Temp Compass are un design extrem de original: părţile sale mecanice arată precum componentele unui motor de automobil. Dispozitivul măsoară cam tot ce se întâmplă în jurul posesorului: temperatura, direcţie de mers, altitudinea şi refluxul oceanului.

4.Camera foto cu tehnologia "câmpului de lumină"
Cele mai multe camere video înregistrează lumina care vine dintr-o singură direcţie. Acest dispozitiv foloseşte tehnologia "cîmpului de lumină" pentru a capta fiecare rază de lumină din jurul obiectelor. Nu este nevoie să folosiţi focusul pentru a face poze, se poate folosi un soft cu care, ulterior, să focusaţi poza pe obiectele pe care le doriţi. Invenţia are un alt beneficiu: pozele pot fi livrate cumpărătorilor în aşa fel încât aceştia vor alege singuri ce parte a imaginii să se afle în prim-plan.

5.Yubico YubiKey
Într-o zi, cheile convenţionale de la case şi maşini vor fi înlocuite cu stick-uri USB. Recentele descoperiri tehnologice fac posibile chei USB mai mici şi care pot fi ataşate la suporturile de chei. YubiKey este proiectat pentru a accesa calculatorul personal. Iniţial, trebuie să setezi computerul pentru a cere parola. Când trebuie să te loghezi, inserezi cheia de tip USB. Calculatorul va recunoaşte aparatul şi va trebui să apeşi un buton pe cheia USB pentru a fi generată o parola de acces valabilă o singură dată. Avantajul: un hacker va trebui nu doar să folosească o cheie USB fabricată, dar şi să ghicească parola.

6.Volanul wireless pentru Xbox 360
Dispozitivul, lansat de Microsoft odată cu jocul de curse Forza 4, nu are niciun cablu. Este la fel de exact ca orice volan care trebuie prins de o masă şi emite vibraţii în deplină concordanţă cu modul în care conduci maşina virtuală. Volanul îţi permite să conduci maşina din orice poziţie. Cu două controllere, poţi concura împotriva unui prieten.

7.Termostatul inteligent
Cum ar fi dacă termostatul tău ar ştii că nu eşti în casă în timpul zilei? Aceasta este ideea termostatului inteligent Nest, inventat de aceaşi persoană care a creat Apple iPod. Pentru a-l programa, trebuie să răspunzi la câteva întrebări de bază despre ce temperatură vrei în timpul zilei şi al nopţii. Când pleci de acasă şi închizi sistemul de încălzire, Nest va înregistra acest patern şi-l va urma. Device-ul ştie şi atunci când ridici în mod constant temperatura în anumite zile ale săptămânii. Poţi vedea atunci paternurile cele mai bune pentru a economisi energie printr-un portal online prin intermediul unei aplicaţii pentru iPhone.

8.Ochelari de schi cu LCD
Firma Recon Instruments a lansat pe piaţă, mai demult, un set de ochelari de schi cu un ecran care indica viteza şi direcţia. Următoare generaţie, denumită MOD Live, care va apărea în acest an, include un ecran LCD cu ecran lat. Imaginile apărute în faţa schiorului vor fi panoramice şi vor arăta viteza, distanţele şi altitudinea. Poţi vedea cele mai bune performanţe realizate şi cele mai înalte sărituri, poţi verifica starea vremii şi chiar observa harta traseelor.