TorrentFreak a realizat clasamentul celor mai piratate filme în 2011, iar pe lângă Harry Potter and the Deathly Hallows 2 şi The Hangover 2, care se aflau indiscutabil în primele 10, se găsesc câteva intrări şi ieşiri neaşteptate.
Prima poziţie a clasamentului este ocupată de Fast Five, descărcat de peste 9 milioane de ori, acesta fiind urmat de The Hangover 2 şi de Thor. În urmă cu un an, numărul descărcărilor înregistrate de Avatar (16 mil.) a depăşit cu mult numărul descărcărilor înregistrate de fruntaşul clasamentului din 2011 (9 mil.). Mai mult, media descărcărilor în 2011 este semnificativ mai mică decât cea din 2011. Motivele scăderii ar putea fi o legislaţie mai severă, apariţia unor forme de piratare alternative şi existenţa unui număr mai mare de titluri în acest an, faţă de anul anterior.
În mod surprinzător, Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides şi Transformers: Dark of the Moon lipsesc din clasament. La fel de surprinzător este că 127 Hours şi Sucker Punch se află în clasament, deşi numărul spectatorilor din cinema a fost cu mult sub aşteptările producătorilor.
Iată cum arată clasamentul realizat de TorrentFreak: