O hartă creată de VisualCapitalist indică acum, cel mai popular tip de alcool în țările europene, pe baza consumului pe cap de locuitor (în litri de alcool pur) în rândul persoanelor cu vârsta de 15 ani și peste.

Datele provin de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și datează din anul 2020. În sudul Europei, unde un climat cald, un sol fertil și tradițiile vechi de sute de ani au făcut ca vinul să fie un element de bază în țări precum Franța, Italia, Spania și Grecia, berea este cea care câștigă tot mai multă popularitate în câteva dintre aceste țări, subliniază VisualCapitalist.

harta bauturi
SURSA FOTO: visualcapitalist.com

Berea a luat locul vinului în multe state din sudul Europei

Schimbarea preferințelor consumatorilor, globalizarea și creșterea producției de bere artizanală au sporit popularitatea berii în aceste țări care, în mod tradițional, consumau vin.

În Europa de Est, băuturile spirtoase, în special vodca, a fost băutura preferată ani la rând, dar unele țări, precum România și Serbia, încep să se orienteze către o alternativă mai ușoară, berea.

Conform celor mai recente date ale OMS, în Europa există peste 470 de milioane de băutori actuali, în medie doi adulți din trei consumând alcool.

Tulburarea consumului de alcool este o problemă de sănătate în Europa. Potrivit OMS, se estimează că aproximativ unul din 10 adulți din Europa are o tulburare de consum de alcool și aproape unul din 20 trăiește cu dependență de alcool.

Aproximativ unul din 11 decese în regiune este legat de consumul de alcool, ducând la un total de aproximativ 800.000 de decese pe an – aproape o treime din totalul global de 2,6 milioane de decese.

Berea devine din ce în ce mai populară în toată Europa

Iată care este cel mai popular tip de băutură alcoolică din fiecare țară europeană, pe baza consumului pe cap de locuitor în litri de alcool pur:

Berea în Albania
Vinul în Andorra
Berea în Austria
Băuturi spirtoase în Belarus
Berea în Belgia
Berea în Bosnia și Herțegovina
Băuturi spirtoase – Bulgaria
Berea – Croația
Băuturi spirtoase – Cipru
Bere – Cehia
Vinul- Danemarca
Băuturi spirtoase- Estonia
Bere – Finlanda
Vin – Franța
Bere -Germania
Vin – Grecia
Bere- Ungaria
Bere- Islanda
Bere – Irlanda
Vin – Italia
Băuturi spirtoase – Letonia și Lituania
Vin – Luxemburg
Bere – Malta
Bere – Muntenegru
Bere – Țările de Jos
Bere – Macedonia de Nord
Vin – Norvegia
Bere – Polonia
Vin – Portugalia
Vin – R. Moldova
Bere – România
Băuturi spirtoase – Rusia
Bere – Serbia
Bere – Slovacia
Vin – Slovenia
Bere – Spania
Vin – Suedia
Vin – Elveția
Bere – Turcia
Băuturi spirtoase – Ucraina
Vin- Regatul Unit