Promovabilitatea la examenul de bacalaureat 2011, potrivit unei centralizări parţiale, este de aproximativ 50% la nivelul întregii ţări, scrie evz.ro.
Există cel puțin zece licee din țară în care niciun candidat nu a promovat examenul. Este vorba de patru licee din Argeș, de două licee din Timiș și altele din Mehedinți, Giurgiu, Drobeta Turnu-Severin, Neamț.
Un număr de 661 de candidaţi au fost eliminaţi de la probele de bacalaureat şi nu vor mai putea susţine în următoarele două sesiuni.
Dacă analizăm Legea bugetului 2011, constatam ca Educatia a primit aproximativ 3% din PIB, în condițiile în care media procentului din PIB în țările UE este de aproximativ 5,2%. "Cheltuielile de personal au fost reduse cu 27% față de anul trecut, iar în aceste condiții există riscul major ca în lunile noiembrie-decembrie angajații din sistem să nu își poată primi salariile", atenționau sindicaliștii la începutul anului.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a afirmat atunci că deși nu este mulțumit de bugetul alocat Ministerului Educației, sistemul de învățământ va funcționa în parametrii normali.
Acesta a subliniat faptul că, în construcția bugetului ministerului, au fost depuse eforturi ca elevii, studenții și cadrele didactice să nu resimtă ”foarte puternic” dificultățile bugetare.
"Orice ministru al Educației, din orice țară, și-ar dori sa aibă un buget mare. În mod evident și eu mi-aș fi dorit să avem posibilități financiare mai mari, dar acestea sunt realitățile cu care ne confruntăm. Vă asigur, însă, că sistemul va funcționa în acest an și va funcționa bine", a spus ministrul, în timpul ședinței comisiilor reunite pentru învățământ din Camera Deputaților și Senatului, la dezbaterea asupra adoptării bugetului pe 2011.