Cele mai profitabile companii sunt cele care activează în consultanţă, televiziune şi IT&C. Iar cele mai productive sunt tutunul, rafinăriile, sectorul bunurilor de larg consum, importatorii auto şi telecomunicaţiile. Aceasta este concluzia trasă de Capital în urma studierii rezultatelor financiare ale companiilor pe 2006.
E simplu să răspunzi pe loc la întrebarea „care e cea mai mare companie din România“ chiar şi numai pentru că îţi aminteşti de clipurile publicitare à la Bob Dylan ale Petrom. Compania petrolieră se află de ani buni în vârful clasamentelor anuale, întocmite în funcţie de cifra de afaceri a companiilor autohtone. Petrom a realizat anul trecut şi cel mai mare profit, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor, de 2,54 miliarde de lei (echivalentul a 722,5 milioane de euro la cursul mediu din 2006). Dar asta nu o face şi cea mai profitabilă companie.
În rafinarea şi prelucrarea petrolului, marjele sunt relativ mici, iar profiturile mari se fac doar cu cifre de afaceri cu mult mai mari. La fel, în retail, chiar dacă e vorba de comercializarea carburanţilor, ale căror preţuri au crescut simţitor anul trecut, profitabilitatea nu se poate compara cu cea a companiilor din servicii, mai ales a celor de consultanţă şi audit. De exemplu, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen Consiliere în Proprietate Intelectuală SRL a înregistrat anul trecut venituri de circa 500.000 de lei, din care mai mult de 70% a fost profit.
Demersul de a stabili care sunt cele mai profitabile companii autohtone este îngreunat de absenţa detaliilor din bilanţurile făcute publice de Finanţe. În lipsa profiturilor operaţionale (EBITDA), care să fie raportate la cifra de afaceri, comparaţia între profitul brut şi veniturile totale arată profitabilitatea pe ansamblu a companiei, inclusiv din speculaţii bursiere, vânzări de active sau diferenţe de curs valutar. Astfel, Transelectrica apare ca fiind una dintre cele mai profitabile companii ale anului trecut. Aşa şi este, dar mare parte din profitul realizat provine din aprecierea leului, creditele contractate de companie fiind în cea mai mare parte în valută.
Ca un aspect amuzant al comparaţiei profitabilităţilor, din datele furnizate de Ministerul Finanţelor, Ernst & Young Service SRL, companie a grupului de consultanţă financiară şi audit Ernst&Young, a reuşit să înregistreze anul trecut venituri de 1 (un) leu, din alte surse decât activitatea de bază (cifra de afaceri declarată este egală cu zero) şi pierderi de 5.554 de lei, cu un singur angajat pe firma respectivă.
Totuşi, în cazul marii majorităţi a companiilor, veniturile totale nu diferă foarte mult de cifra de afaceri (venitul din activitatea de bază), şi nici profitul brut nu e cu mult diferit de cel operaţional.
Audiovizualul şi telefonia mobilă, cele mai rentabile
Unele dintre cele mai profitabile afaceri ale anului trecut s-au dovedit a fi companiile din audiovizual, ale căror marje de profit se învârt în jurul a 40% pentru Pro TV sau SBS Broadcasting Media (Prima TV, Kiss FM) şi de „numai“ 20% pentru TV Antena 1. Valentin Nicolau, analist al pieţei media şi consultant al grupului Lagardère în România, crede însă că „televiziunile trebuie văzute ca parte a unor grupuri media, deoarece se întâmplă ca anumite cheltuieli ale posturilor TV să fie plimbate în interiorul grupului şi să fie trecute pe alte companii“.
Pe de altă parte, Nicolau atrage atenţia că piaţa de publicitate românească a crescut anul trecut cu circa 30%-35%, televiziunile beneficiind de cel puţin o creştere similară. „Dinamica se datorează creşterii atât a bugetelor de promovare ale companiilor, cât şi a tarifelor de publicitate practicate de televiziuni. O a treia explicaţie vine dintr-o posibilă intenţie a proprietarilor televiziunilor de a prezenta bilanţuri contabile bune, atractive, care să permită accesul la anumite credite sau să aducă argumente în eventualele negocieri cu alte grupuri“, adaugă Nicolau. Potrivit analistului media, principala sursă de venit a televiziunilor comerciale este publicitatea. „Bani mai vin şi din prestarea de servicii TV şi închirierea echipamentelor, însă destul de puţini“. Prin urmare, profitabilitatea activităţii posturilor TV e apropiată de cea „scriptică“ din datele Ministerului Finanţelor.
Dar televiziunile, părţi ale unor grupuri media, nu pot fi trecute în rândul marilor companii, ci mai degrabă sunt companii de dimensiuni mijlocii, cu cifre de afaceri de ordinul sutelor de milioane de lei.
Topul celor mai mari companii, în fruntea căruia se află, în ordine, Petrom, Mittal Steel Galaţi, Dacia, Metro, Rompetrol Rafinare, Petrotel-Lukoil şi BCR, este răsturnat atunci când vine vorba de profitabilitate. La acest capitol, companiile din telefonia mobilă se află pe primele locuri (Orange pe al doilea şi Vodafone pe poziţia a patra) alături de Henkel România, Transgaz, Terapia, Romgaz şi cei trei mari producători de ciment.
Telefonia mobilă ne-a obişnuit deja cu rate de profitabilitate mari, de peste 40%, iar anul trecut nu a fost o excepţie pentru cei doi mari operatori, Orange şi Vodafone.
Totuşi, asemenea marje de profit nu sunt tocmai obişnuite pe piaţa telecom europeană, ci mai degrabă pe pieţe emergente, chiar dacă operatorii români văd lucrurile puţin diferit. „În România, marjele de profit – şi mă refer la EBITDA (profitul operaţional) – nu sunt cu mult mai mari decât în alte ţări vest-europene. Italia are, de exemplu, marje asemănătoare României. În Germania, primii doi operatori au marjele între 40% şi 45%“, spune Liliana Solomon, directorul general al Vodafone România. „În România, cei doi operatori consacraţi au marje între 45% şi 50%. Motivele sunt, pe de o parte economia de scară pe care cei doi operatori au atins-o, fiecare având deja peste opt milioane de clienţi, iar pe de altă parte, preţurile şi tarifele scăzute, piaţa din România neavând o subvenţie consistentă a telefoanelor mobile. Acest lucru este valabil şi în Italia şi, prin urmare, rezultă o marjă mai ridicată faţă de restul Europei de Vest“, explică directorul Vodafone.
Banii mulţi se pot face şi cu echipe mici
Marjele mari de profit din domeniul telecomunicaţiilor au făcut ca până şi Romtelecom, aflat într-o eternă restructurare, să atingă o profitabilitate care o plasează între primele 20 de companii la acest capitol, printre marii jucători din economia românească. În schimb, operatorul stă mult mai prost la capitolul productivitatea muncii. Motivul este, în opinia oficialilor companiei, nevoia mai mare de forţă de muncă pentru a construi şi, mai ales, întreţine reţelele de telefonie fixă.
„E recunoscut şi acceptat în industrie faptul că, din punct de vedere tehnologic, telefonia fixă este mai costisitoare decât cea mobilă, respectiv că dezvoltarea, operarea şi întreţinerea reţelei sunt mai scumpe“, spune Cristina Popescu, director de comunicare al Romtelecom. „Fiind o reţea care se bazează pe fir, sunt necesare mai multe echipe de teren, care să rezolve orice probleme ar putea apărea. Este deci real că un factor de diferenţiere între cele două tehnologii e dat de numărul de salariaţi necesari pentru a opera o reţea de telefonie fixă“, completează ea.
La sfârşitul lui 2006, Romtelecom avea nu mai puţin de 12.800 de angajaţi, faţă de sub 2.500 în cazul operatorilor de telefonie mobilă, şi cel mult 5.000 în cazul celor de cablu. Pare mult, însă nici nu se compară cu cei 23.800 de angajaţi pe care îi avea Romtelecom la finele lui 2003.
Domeniile de activitate în care se fac bani mulţi cu oameni puţini sunt importul de automobile, distribuţia, tutunul, rafinarea, şi telecomunicaţiile (cu excepţia amintită mai sus). Din segmentul auto, se remarcă Renault Nissan, care a reuşit să atingă o cifră de afaceri de peste un miliard de lei, cu doar 26 de angajaţi. Adică aproapte 11 milioane de euro produşi de fiecare angajat.
Toţi cei trei mari jucători din domeniul producţiei şi distribuţiei de ţigări se află pe poziţii fruntaşe în topul productivităţii muncii, cu cifre de afaceri de ordinul milioanelor de euro pe angajat.
Pe lângă cei doi mari operatori mobili, o altă firmă cu productivitate crescută pe angajat este Ericsson Telecommunications România. Faţă de anul trecut, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 186%, iar profitul s-a majorat cu nu mai puţin de 1.338%, în condiţiile în care numărul de angajaţi a crescut de la 88 la 122. Contactaţi de Capital, reprezentanţii Ericsson au refuzat să comenteze motivele acestei evoluţii excepţionale şi care sunt contractele-minune care le-au adus creşterea.
O altă excepţie, de data aceasta în sens pozitiv, este prezenţa companiei Flamingo Internaţional printre primele 20 de companii în topul productivităţii, acţionarul majoritar al retailerului Flamingo Computers şi al Flamingo Distribution Company.
Poate cea mai interesantă concluzie care poate fi trasă în urma studierii rezultatelor pe anul trecut ale companiilor româneşti este că doar două dintre acestea se regăsesc între primele 20 în toate cele patru clasamente mai importante: după cifra de afaceri, profit, productivitate pe angajat şi profitabilitate. Este vorba de cele două mari reţele de telefonie mobilă, Orange şi Vodafone.
De altfel, şi în 2005, cele două mari companii erau prezente în toate cele patru clasamente, semn că nu este vorba de o prezenţă întâmplătoare.
41,99%
Este rata profitului realizată în 2006 de Pro TV SA, care a depăşit din acest punct de vedere nume mai grele precum Orange, Lafarge sau Vodafone. Anul trecut, Pro TV SA a integrat şi operaţiunile TV ale Media Pro.
42,2 milioane lei
Este cifra de afaceri pe angajat realizată în 2006 de Renault Nissan România, de aproape două ori mai mare decât cea a următorului clasat, P&G Distribution. Renault Nissan a avut o cifră de afaceri de 1,09 miliarde de lei, la doar 26 de angajaţi.
Televiziunile, pe val
«Dinamica se datorează creşterii atât a bugetelor de promovare ale companiilor, cât şi tarifelor de publicitate practicate de televiziuni.»
Valentin Nicolau, consultant Lagardère
Marje regeşti
«În România, cei doi operatori consacraţi au marje între 45% şi 50%. Motivele sunt economia de scară şi lipsa unei subvenţii consistente a telefoanelor mobile.»
Liliana Solomon, CEO Vodafone România
