Clasamentul nu ia în calcul numai banii deținuți de o națiune ca singur factor reprezentantiv de prosperitate, ci mai mult decât atât. Pentru alcătuirea topului anual, organizația compară 104 variabile ce includ indicatori clasici precum venit pe cap de locuitor și numărul de persoane angajate cu normă întreagă, dar și alte date relevante precum numărul de servere securizate de internet pe care le are un stat sau cât de odihniți se simt locuitorii în viața de zi cu zi. Variabilele sunt apoi împărțite în nouă subindici: calitatea economică, mediul de afaceri, guvernarea, educația, sănătatea, siguranța și securitatea, libertatea personală, capitalul social și mediul natural.

1. Noua Zeelandă — Oficial, Noua Zeelandă a devenit cea mai prosperă țară de pe Pământ, potrivit Legatum Institute. Aceasta s-a plasat pe primul loc atât în ceea ce privește capitalul social, cât și calitatea economică și pe locul al doilea la mediul de afaceri și la guvernare.

2. Norvegia — După ce a condus în acest clasament timp de șapte ani consecutivi, Norvegia și-a pierdut în acest an coroana, cea mai bună poziție a sa fiind al treilea loc la subindicele legat de guvernare.

3. Finlanda — Stat prosper din nordul Europei, Finlanda are cea mai bună guvernare din lume, potrivit clasamentului Legatum Institute.

4. Elveția — Elveția este situată frecvent în topul unor clasamente precum cel al prosperității, mulțumită educației sale fantastice (primul loc) și a unui sistem de sănătate foarte bun (locul trei la acest subindice).

5. Canada — Vecina din nord a Americii, Canada este mult mai prosperă decât aceasta, potrivit acestui clasament, fiind clasată pe locul al treilea la capitalul social și la mediul de afaceri. De asemenea, se află pe locul al doilea în ceea ce privește libertatea personală.

6. Australia — Faimoasă pentru stilul de viață relaxat și pentru vremea bună, nu este nici o mirare că Australia se află pe locul doi în ceea ce privește subindicele capitalului social urcând cu o poziție în top față de 2015.

 

7. Olanda — Olanda se clasează pe locul secund atât în ceea ce privește educația cât și calitatea economică. De asemenea ocupă locul al cincilea la alți doi subindici.

8. Suedia — Imediat deasupra vecinei sale, Danemarca, Suedia e plasată pe locul al treilea în ceea ce privește calitatea economică și pe locul al cincilea la guvernare. Totuși, per total, a căzut pe locul al optulea de pe al cincilea ocupat în 2015.

9. Danemarca — Scandinavia este faimoasă pentru standardele sale ridicate de viață, însă Danemarca este cel mai puțin prosperă dintre statele din această regiune. Scorul său cel mai mare a fost locul cinci la securitate și siguranță.

10. Marea Britanie — În ciuda Brexit-ului, Marea Britanie a urcat în Topul Prosperității din acest an pe locul 10 de pe locul 15 ocupat în 2015. Cea mai bună poziție deținută în subindici a fost locul al cincilea la mediul de afaceri.

Locurile următoare sunt: 11 — Germania (cea mai bună clasare, locul cinci la mediul de afaceri); 12 — Luxemburg (excelează în top la libertatea personală și sănătate); 13 — Irlanda (locul cinci la libertatea personală); 14 — Islanda (situată pe locul cinci la trei subindici — siguranță și securitate, libertatea indivizilor și capital social); 15 — Austria (a avut cel mai bun scor la siguranță și securitate); 16 — Belgia (în top zece la libertatea personală și la educație); 17 — Statele Unite (a scăzut de pe locul 11 ocupat anul trecut, dar se află pe locul întâi la mediul de afaceri); 18 — Franța (s-a clasat cel mai bine la mediul natural, pe locul al patrulea); 19 — Singapore (se situează pe locul al doilea la sănătate și pe locul întâi la securitate și siguranță); 20 — Slovenia (pe primul loc la mediul natural).

 

Următoarele cinci în acest top sunt: Spania, Japonia, Hong Kong, Malta și Portugalia.

România ocupă locul 50 în clasamentul ”The Legatum Prosperity Index 2016”, potrivit site-ului oficial al Legatum Institute, cu cele mai bune scoruri la capital social (97), sănătate (85), calitate economică (65), guvernare (64) și mediu natural (61). În 2015, țara noastră a ocupat aceeași poziție, iar în 2014 s-a situat pe locul 51, o creștere notabilă de la locul 59 din 2013.AGERPRES