Locul 10 – Vaillant. Familia Vailant din Remscheid are în prezent o avere de peste 2,5 miliarde de euro obținută în mare parte grație business-urilor în domeniul instlațiilor de încălzire sau răcire, casnice și industriale. De curând puternica familie germană aflată pe ultimul loc în TOP 10 realizat de revista Manager Magazin a demarat și operațiuni
În zona producției de panouri fotovoltaice.
Locul 9 – Werhahn. Conform jurnaliștilor germani, pe poziția a noua în clasamentul celor mai puternice familii din Germania se află cea care deține compania Zwilling din Solingen. Averea de 2,7 miliarde de euro deținută de familia Werhahn dovedește că se pot face bani frumoși din cuțite de bucătărie și foarfece.
Locul 8 – Freudenberg. Nu mai puțin de 3,3 miliarde de euro a obținut familia Freudenberg din producția și comercializarea de bureți, detergent de vase și mopuri. Deținătorii brandului Vileda au și afaceri în industria producătoare de componente auto.
Locul 7 – Siemens. Descendenții legendarului Werner von Siemens au în prezent active totale în valoare de 4,4 miliarde de euro. Având în vedere notorietatea companiei, nu sunt multe de spusiar averea este pe deplin justificată.
Locul 6 – Merck. Compania Merck KGaA din Darmstradt este una dintre cele mai cunoscute din industria farmaceutică. De altfel, este și cea mai veche din această industrie. Producția de medicamente a adus familiei Merck o avere de 4,8 miliarde de euro.
Locul 5 – Haniel. Partea superioară a clasamentului întocmit de Manager Magazin începe cu deținătorii lanțului de comerț Metro. Deși are o avere estimată la 6 miliarde de euro, familia Haniel nu are motive de satisfacție dacă avem în vedere că față de topul de anu trecut, afacerile le-au scăzut cu aproape 1 mld. euro.
Locul 4 – Heraeus. Holdingul Heraeus, cu activități în zona prelucrării de metale rare, printre care și aurul, a adus în acest an familiei cu același nume nu sume impreesionante. În prezent, activele se ridică la circa 6,5 miliarde de euro.
Locul 3 – Porsche. Ultima treaptă a podiumului celor mai puternce familii din Germania este ocupat de Porsche. Deși și-au jucat aproape întreaga avere în timpul încercării nereușite de a prelua pachetul majoritar al grupului auto Volkswagen, membri familiei Porsche au reușit să „supraviețuiască” și, mai mult chiar, să își solidifice averea de peste 10 miliarde de euro.
Locul 2 – Henkel. Pentru mulți, afacerile cu produse de larg consum, adezivi și detergenți pot părea de mică anvergură. Cu toate acestea, familia Henkel, deținătoarea grupului cu același nume se află foarte aproape de poziția fruntașă în clasament. Descendenții lui Fritz Henkel au active în valoare de 15,3 miliarde de euro.
Locul 1 – Brenninkmeijer. Puțin sunt cei care au auzit de familia Brenninkmeijer. Cu siguranță, mult mai mulți știu ce reprezintă brandul C&A care a ajuns de câțiva ani și în România. Moștenitorii fondatorilor C&A, Clemens și August Brenninkmeijer, au o avere estimată în prezent la nu mai puțin de 21 de miliarde de euro. Din „nefericire” pentru ei, sunt mulți: circa 500. Conform jurnaliștilor de la Manager Magazin, familia Brenninkmeijer este cea mai puternică din Germania, întocmai precum Karl Albrecht, magnatul care deține grupul Aldi, este cel mai bogat german.
Cele mai puternice familii din Germania
14 octombrie 2013, 18:02
Ultima modificare în 14 octombrie 2013, 21:02
Cu averi provenite din afaceri cu haine, mașini, produse chimice, cosmetice și din multe alte domenii, familii cu nume sonore precum Porsche, Schaeffler, Quandt, Merck sau Brenninkmeijer domină economia celui mai puternic stat european.
Etichete: bogati,
c&a,
clasament,
germania,
henkel,
porsche,
top
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook