Jin Wu, coordonator de proiect la departamentul de cercetare în domeniul consumabilelor şi al producţiei (Consumables Development and Manufacturing Group – CD&MG), a înregistrat până acum un număr de 172 de patente în SUA şi are depuse solicitări pentru a primi alte 185. El conduce o echipă care dezvoltă materiale pentru sistemele Xerox de imprimare digitală. Cel de-al 150-lea patent al inventatorului a constat în descoperirea unui aditiv care poate să suprime dublarea imaginilor – un defect comun de imprimare.
Wu a absolvit Universitatea Fudan din China, are un master în biochimie la Universitatea Ohio şi un doctorat în chimia polimerilor la Institutul Politehnic al Universităţii din New York.
Lalit Mestha, un alt inventator al Xerox Corporation, a înregistrat până în prezent 102 patente, şi spune că intuiţia joacă un rol cheie în invenţiile sale. El creează noi tehnologii pentru soluţii de imprimare, sănătate şi transporturi, inclusiv aplicaţii de sănătate care pot să detecteze automat semnele vitale umane, fără un contact direct.
Cel de-al 100-lea patent al lui Mestha a fost acordat pentru o metodă care ajută imprimantele de producţie, digitale să reproducă identic culorile, pe fiecare pagină tipărită, la o viteză foarte mare.
El a absolvit ingineria electrică la Universitatea din Mysore, India şi are un doctorat la Universitatea din Bath, Anglia, în aceeaşi ramură. Anul acesta a fost numit Fellow al Institutului de Inginerie Electrică şi Electronice (IEEE), iar în 2010 a obţinut Premiul Xerox pentru Inventatori, Anne Mulcahy.
Cel de-la treilea inventator al corporaţiei, Raja Bala, deţine 75 de brevete de invenţie, ultimul referindu-se la o metodă ce garantează reproducerea identică a culorilor pe fiecare copie, cu ajutorul imprimantele Xerox. El lucrează momentan la o cercetare menită să folosească viziunea digitală (computer vision) şi tehnicile de analiză a imaginilor care le permit designerilor să introducă conţinut personalizat în imagini.
Bala este licenţiat în inginerie electrică la Universitatea Arlington (Texas) şi deţine un master şi un doctorat pentru acelaşi profil la Universitatea Purdue (Indiana).
Inovaţia reprezintă unul dintre elementele definitorii ale business-ului corporaţiei, dovadă că Xerox investeşte constant în tehnologii şi soluţii noi.
În fiecare an, Xerox Corporation alocă 5% din venituri pentru cercetare şi dezvoltare. Compania deţine patru centre de cercetare şi dezvolatre în SUA, Canada şi Europa şi are cel mai larg portofoliu de sisteme pentru documente, echipamente, software-uri şi soluţii din industrie. Xerox Corporation a inventat primul sistem informatic destinat publicului şi primul mouse în 1981. A fost compania care a înregistrat al şaptelea nume de domeniu pe internet din lume, www.xerox.com, din cele 202 milioane existente la momentul actual.