Peste 5.000 de conaţionali sunt pregătiţi pentru o petrecere de lux la următorul An Nou. Ofertele pentru Revelionul 2008 la hotelurile de cinci stele s-au dovedit insuficiente pentru românii cu bani.
Cererea pentru concediile în afara ţării a crescut cu 30% în 2006 comparativ cu anul anterior. Numai pe timpul sărbătorilor de iarnă au plecat în străinătate 30.000 de români. Cei care au ales Europa au preferat hotelurile de trei şi patru stele. Însă, nu mai puţin de 3.000 de români şi-au petrecut vacanţa într-un confort maxim.
Intercontinental, Hilton sau Marriott au încetat să mai fie inabordabile pentru români. Mai mult, revelioanele la cinci stele sunt programate în destinaţii exotice precum Dubai, Tenerife şi Maldive, locaţii în care pentru un pachet de vacanţă, în perioada sărbătorilor, scoţi din buzunar peste 2.500 de euro de persoană. „Acest gen de vacanţe este în topul preferinţelor. Sunt câteva mii care pleacă în insule paradisiace, pentru plajă şi scuba-diving. Ei aleg zona Caraibelor, Egipt, Dubai şi Thailanda“, spune Mircea Vlădu, director general al agenţiei Prestige Tours.
Deşi astfel de destinaţii sunt şi cele mai scumpe, preţurile nu-i sperie pe români. La hoteluri celebre precum emblema Dubaiului, Burj al Arab, o noapte de cazare costă peste 1.000 de euro de persoană, fără mese incluse, iar cina de Revelion este 500 de euro de persoană. În mare parte, cei care se cazează la Burj al Arab sunt oamenii de afaceri. Însă, pentru 130 de dolari de persoană, cei care aleg să petreacă Revelionul la alte hoteluri de cinci stele din Dubai pot opta pentru o excursie de o zi la Burj al Arab, cu dejun inclus pentru vizitarea faimosului hotel de şapte stele. „Am avut anul trecut 60 de români care au vizitat hotelul de Revelion. Poate că nu aleg safari sau alte excursii, dar toţi vor să viziteze Burj al Arab“, spune Mădălina Sloter, manager executiv al agenţiei Prompt. Ea afirmă că numărul românilor dornici să viziteze acest hotel continuă să crească.
Agenţiile de turism rezervă deja chartere pentru sfârşitul lunii decembrie – începutul lui ianuarie şi au aşteptări mari privind ocuparea locurilor. Conform estimărilor turoperatorilor, anul acesta se vor contracta cu 50% mai multe pachete decât în 2006. „Deja, pentru două dintre destinaţii, Havana şi Zanzibar (Estul Africii), nu mai avem locuri libere, deşi promovăm ofertele abia de la începutul lunii septembrie“, spune Ana-Maria Moanţă, director de marketing al agenţiei Marshal. În 2006, majoritatea agenţiilor ar fi luat mai mulţi clienţi dacă le-ar fi permis capacitatea charterelor. „Am avut anul trecut un charter cu aproximativ 50 de români pentru Revelion în Maldive. Alţi 50 şi-au manifestat dorinţa de a merge cu noi, dar nu au mai avut loc în avion. Sunt convins că anul acesta trendul va merge tot pe destinaţii exotice“, spune Aurelian Bratoşin, director general al agenţiei Butterfly Tourism.
Avioanele sunt neîncăpătoare pentru români
Un număr mai mare de chartere s-a îndreptat anul trecut către Malta, unde 600 de români au petrecut vacanţa, peste 30% dintre ei rezervând camere la hoteluri de cinci stele. „Anul acesta, vom avea cinci chartere, unul dintre ele fiind plin de turişti care se vor caza la Intercontinental. Acolo va avea loc petrecerea de Anul Nou, foarte apreciată şi anul trecut de către invitaţi“, spune Mark Farrugia de la Malta Travel. Agenţia estimează că peste 700 de români vor petrece Revelionul în Malta.
Drintre destinaţiile europene, Tenerife este cea mai căutată de către românii dornici să plece din ţară în ultimele zilele ale anului. Excursia în Spania costă aproximativ, 1.000 de euro de persoană. Pentru Revelion, agenţiile de turism se aşteaptă la o creştere cu 10% a numărului de doritori de vacanţe pe ritmuri spaniole. „Anul acesta estimăm că vor fi 500 de români în Tenerife, iar majoritatea rezervă hoteluri de patru şi cinci stele, preferând confortul. Este şi păcat să ajungi în astfel de destinaţii şi să stai la hoteluri de categorie mică“, declară Mircea Vlădu.
În timp ce ofertele interne la hoteluri de calitate superioară costă cât cele pentru capitalele europene, din ce în ce mai mulţi români preferă să plătească pentru servicii de calitate şi pentru un Revelion însorit. În final, şi românii au pretenţii!
Destinaţii de 5 stele
DUBAI Este cea mai cerută destinaţie. Preţul la un hotel de cinci stele standard este de 2.290 de euro de persoană. Tariful include transport cu avionul, transferuri, opt nopţi de cazare cu demipensiune la un hotel de cinci stele. Opţional, cina de revelion, la preţul de 300 de euro de persoană (ofertă Prompt Travel).
MALDIVE Un revelion în Maldive costă de 2.780 de euro de persoană. Tariful include transport cu avionul, transferuri, şapte nopţi de cazare cu demipensiune la un hotel de cinci stele şi cina de revelion (ofertă Butterfly Tourism).
MAURITIUS Preţul sejurului se ridică la 3.349 de euro de persoană. Tariful include transport cu avionul, transferuri, opt nopţi cazare cu demipensiune la un hotel de cinci stele (ofertă Marshal).
MALTA Este o destinaţie de 540 de euro de persoană. Preţul include cinci nopţi cazare la Intercontinental, mic dejun inclus, transferuri şi asistenţă turistică. (ofertă Malta Travel).
PARIS În capitala franceză, un revelion costă 607 euro de persoană. În tarif este inclus transportul cu avionul, patru nopţi cazare la un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus (ofertă Marshal).
TENERIFE Pentru această destinaţie preţul este de 1.200 de euro de persoană; sunt incluse transportul cu avionul, transferuri şi şase nopţi cazare cu mic dejun inclus (ofertă Prestige Tours).