Cele mai senzaționale opt comentarii despre Trump din înregistrările secrete cu sora președintelui SUA

Ieșirile mai mult sau mai puțin controlate ale președintelui Donald Trump, comentate acid de sora liderului de la Casa Albă, Maryanne Trump Barry au fost publicate, sâmbătă, de Washington Post. Afirmațiile surorii președintelui american reies din înregistrările puse la dispoziția presei de nepoata sa, Mary Trump. Tot ea este și autoarea unei cărți critice la adresa lui Donald Trump.

Donald Trump „nu are principii”, iar oamenii „nu pot avea încredere în el”, spune sora cea mai mare a președintelui. În înregistrările publicate de WP, Maryanne Trump Barry, o judecătoare federală aflată la pensie, vorbește deschis cu nepoata sa, Mary Trump, despre relația cu fratele ei, aparent fără să știe că e înregistrată.

Site-ul Politico prezintă cele mai senzaționale opt citate din înregistrările secrete cu sora lui Trump.

1. „Vorbesc prea liber, dar știi… toate poveștile alea pe care le schimbă, lipsa pregătirii… Minciunile”, spune sora lui Trump într-una dintre înregistrări, descriind comportamentul fratelui său în conducerea administrației americane, de la alegerea lui ca președinte, în 2016.

2. „Nu are principii”. Barry, în calitate de judecător federal, s-a pronunțat adesea asupra cazurilor de imigrație. În fraza respectivă, sora președintelui s-a referit la politica administrației Trump de a separa copiii migranți de părinții lor, la granița de sud. „Tot ce vrea să facă e să și mulțumească baza electorală”, a adăugat ea.

3. „Nu a citit”. Sora lui Trump a răspuns astfel la o întrebare a nepoatei sale despre ceea ce citește președintele. Se presupune că Trump a omis să citească briefiengurile zilnice ale serviciilor de informații, bazându-se pe doar pe rapoarte orale și ajutoare vizuale, potrivit WP.

4. „Donald e crud”. Barry i-a spus nepoatei acest lucru în timp ce discuta despre conflictul dintre ea și fratele ei, care a început încă din anii 1980, potrivit Washington Post.

5.A fost un răsfățat”. Sora lui Trump i-a explicat astfel nepoatei sale că de multe ori ea i-a făcut temele lui Trump pentru el și că acesta ar fi plătit pe cineva să dea examenele la facultate în locul lui.

6. „Nu poți avea încredere în el”.
Barry a spus acest lucru în timpul unei discuții despre afacerile falimentare ale lui Trump. Companiile conduse de Trump au intrat în faliment de șase ori.

7. A încercat să-și atribuie merite pe care nu le avea.” Afirmația lui Barry a vizat a numirea ei, de către președintele Ronald Reagan, la o judecatorie federală din New Jersey. Barry îi ceruse lui Trump să-i spună avocatului lui personal, Roy Cohn, un prieten al lui Reagan, să pledeze în favoarea numirii ei în acel post, dar susține că a ajuns acolo doar datorită meritelor ei.

8. „Totul e numai despre el.” Sora lui Trum s-a referit aici la discursul lui Trump de la înmormântarea tatălui lor, din 1999. „Donald a fost singurul care nu a vorbit despre tata”, a adăugat ea. În schimb,WP susține că Barry nu a participat la slujba de înmormântare a fratelui lor, Robert, pe care Trump a organizat-o, vineri, la Casa Albă.