Companiile premiate activează în cadrul a şase domenii de activitate, respectiv agricultură, pescuit, piscicultură; cercetare-dezvoltare şi high tech; industrie; construcţii; servicii; comerţ, turism.
Printre criteriile utilizate de CCIB la elaborarea Topului firmelor bucureştene se numără cifra de afaceri netă a unei companii, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, care reprezintă raportul dintr profitul din exploatare şi cifra afaceri, eficienţa utilizării resurselor umane, respectiv raportul dintre valoarea adăugată obţinută şi numărul mediu de salariaţi pe care l-a avut respectiva firmă în 2010, precum şi eficienţa utilizării capitalului angajat.
Bucureştiul este şi principalul centru financiar-bancar al ţării, aici aflându-se circa 90% dintre băncile care operează în România. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la 30 septembrie 2011, în Capitală funcţionau 19% dintre societăţile comericale din întreaga ţară.