Criza financiara are „meritul” de a fi descoperit o serie de puncte slabe ale unui sistem financiar condus de bancherii care pana nu demult erau considerati niste zei ai finantelor. De la inceputul crizei si, probabil, pana la sfarsitul ei, liderii bancilor vor fi considerati vinovati de criza financiara. Analistii s-au intrebat care sunt insa greselile care au determinat si amplificat criza.
1.Aroganta
Iesiti de pe bancile unor scoli prestigioase ale lumii precum Harvard sau London School of Economics, foarte bine platiti, multi dintre bancheri nu cunosteau sensul termenului de esec inainte de criza. Cu timpul au inceput sa fie prinsi in fantasma unui succes colosal, din care cu greu mai puteau sa iasa.
Aroganta a atarnat greu pana in final in declansarea si in propagarea crizei, lucru recunoscut si de fostul director al Lehman Brothers, devenit in prezent inamicul numarul 1 al administratiei americane, care nu s-a gandit nici macar o secunda ca statul american ar putea sa lase o institutie atat de mare precum LB sa cada. O geseala care s-a dovedit a fi fatala…
2. Lacomia
Intre 1993 si 2007, numai Dick Fuld, fostul boss al LB, a avut un venit de mai mult 500 de milioane de dolari. In 2005, bancherii de pe Wal Street au luat nu mai putin de 35 de miliarde de dolari numai din bonusuri.
Nu este prima data cand veniturile bancherilor unt luate in vizor atunci cand vine vorba de criza. De la analisti si pana la sefi de stat, aceste venituri fabuloase au fost aspru criticate, intrucat cu timpul ele au fost deconectate de performantele liderilor de institutii financiare.
Chuck Prince, fostul director al Citigroup, a primit 26 de milioane de dolari drept prima de plecare, dupa ce banca suferise o pierdere de 37 de miliarde de dolari. In 2008, cei 166.000 de angajati de pe Wall Street au primit bonusuri in valoare totala de 18 miliarde de dolari.
Ceea ce este intr-adevar uimitor, spun analistii, este ca de cele mai multe ori acestia nu vor sa renunte la aceste sume fabuloase, manifestand o lacomie iesita din comun. Aceasta atitudine a determinat unele state precum Franta sau Statele Unite sa conditioneze ajutoarele financiare acordate de reducerea totala a acestor bonusuri.
3. Strategiile pe termen scurt
Avand ca obiectiv rentabilitatea, bancherii au gandit si au implementat strategii de crestere a profitului doar pe termen scurt, ceea ce a dus la un dezechilibru, spun analistii, care numesc acest tip de gandire „dictatura termenului scurt”.
Functionarea bancilor a cedat progresiv in cadrul acestui cult. Corelate cu lacomia bancherilor despre care vorbeam mai sus, profiturile pe termen scurt i-au determinat pe acestia sa recurga la investitii din ce in ce mai riscante pentru a degaja profituri din ce in ce mai mari, fara sa se gandeasca la faptul ca, la un moment dat, acest lucru ar putea aduce pierderi pe termen lung.
4. Disimularea
Bancherii au refuzat sa vorbeasca despre existenta crizei. In vara lui 2007 existau deseori declaratii ale acestora in urma carora rezulta faptul ca subprimele au murit inca din fasa. Cateva luni mai tarziu bancile pe care acestia le conduceau incepeau sa anunte deprecieri uriase.
Obiectivul acestui refuz a fost acela de a nu afecta increderea consumatorilor, insa efectul obtinut a fost unul exact opus: s-au acumulat pierderi, credibilitatea in sistemul bancar s-a diminuat drastic si in scurt timp au aparut falimentele.
„Lipsa de transparenta este principala cauza a crizei”, spune Philippe Dessertine, profesor de finante la Universitatea din Paris.
5. Dogmatismul
„Statul nu este solutia problemei, el este problema insasi”, spunea Ronald Reagan in 1981, deschizand o era de 25 de ani deregularizare.
„Statul este problema” a fost ideea in care au crezut si liderii marilor banci, pana in ziua in care au fost nevoiti sa bate la usile statului pentru a obtine ajutoare financiare.
Bancherii se vad nevoiti astazi sa renunte la dogmatismul care i-a dominat pana acum. Statul nu mai este o problema, ci devine solutia acesteia. Cel putin… pana trece criza.
6. Incompetenta
„Cand valurile marii se retrag, îi putem vedea pe cei care stau dezbracati sub apa”. Aceasta este ilustrarea lui Warren Buffett privind criza. Intr-adevar, criza a reusit sa descopere faptul ca multi lideri de institutii financiare au dat dovada de incompetenta in gestionarea operatiunilor.
Cum a putut un simplu trader ca Jerome Kerviel sa traga un tun de 4,9 de miliarde de euro fara sa fie detectat? Cum au putut mari banci europene sa investeasca in produse Madoff fara sa-si dea seama ca acestea fac parte dintr-o mare escrocherie?
7. Iresponsabilitatea
Pentru Dick Fuld falimentul Lehman Brothers s-a produs din vina statului american care, in mod nedrept, a lasat-o sa cada. Evident, statul american il vede vinovat pe Dick Fuld care nu a incercat sa salveze institutia cand inca mai putea. Niciunul dintre bancheri nu recunoaste si nu vrea sa isi asume responsabilitatea pentru operatiunile gestionate prost sau pentru politicile riscante pe care le-a promovat.
Evident, vina crizei financiare nu poate fi aruncata numai in spatele liderilor de institutii financiare. Vina este si a celor care „le-au dat permisul de a devasta”, dupa expresia economistului John Kenneth Galbraith, dar si a celor care s-au lasat prinsi in mrejele firave ale creditului usor de obtinut.
Sursa: L’Express
