Doar una dintre structurile de pe această listă continuă să fie în picioare – maiestuoasa Piramidă din Giza. Restul sunt istorie.

Greek Reporter reamintește ce s-a întâmplat cu celelalte șase minuni ale lumii antice.

Philo din Bizanț, autorul lucrării „Despre cele șapte minuni ale lumii”

Lista cu cele șapte minuni ale lumii ar fi apărut datorită matematicianului grec antic Philo din Bizanț, care a trăit în secolul al III-lea î.Hr. Mecanic și un apreciat inginer militar, acesta a călătorit mult și a ajuns să lucreze în Rodos și în Alexandria.

Oamenii de știință cred că el ar fi fost autorul lucrării „Despre cele șapte minuni ale lumii”, care conține descrieri ale structurilor remarcabile ale unor vremuri demult apuse. Iată care sunt cele șapte minuni și care a fost soarta lor.

Grădinile Suspendate din Babilon, distruse de cutremurele repetate

Potrivit legendei, Grădinile Suspendate ale Babilonului au uimit oamenii prin tehnica și dexteritatea inginerești. Cu toate acestea, nu există dovezi arheologice concrete care să ateste existența Grădinilor Suspendate din Babilon, construite ca un dar de regele babilonian Nabucodonosor al II-lea (care a domnit între anii 605-562 î.Hr.), pentru soția sa, Amytis din Media, care ducea dorul după peisajele verzi de acasă. Cercetătorii nu sunt de acord cu privire la originea acestei structuri grandioase.

O altă teorie sugerează că grădinile au fost ridicate de regina Semiramis, care a condus Babilonul în secolul al IX-lea î.Hr. Grădinile erau formate din patru etaje. Fiecare nivel era atât un balcon, cât și o terasă și erau împodobite cu plante fascinante, care atârnau până la pământ. După căderea Babilonului, plantele s-au ofilit, iar structura uimitoare ar fi fost distrusă de cutremurele repetate.

Statuia lui Zeus din Olimpia ar fi ars în timpul unui incendiu

Uriașa statuie a lui Zeus a fost realizată din cel mai bun lemn și din metale prețioase. Grecii antici o considerau simbolul frumuseții masculine. Zeus era așezat pe un tron ​impunător, trunchiul și brațele sale fiind făcute din fildeș. Sculptura era înconjurată de reliefuri bazate pe mituri antice și multă vreme au decorat Templul Olimpic.

Cel mai bun sculptor atenian, Fidias, a fost adus pentru realizarea acestei statui uimitoare. Există o legendă conform căreia, când a terminat opera, Fidas l-a întrebat pe Zeus dacă e mulțumit de ea. Un fulger ar fi lovit podeaua de marmură, echivalând cu un răspuns pozitiv. Cu toate acestea, capodopera nu a supraviețuit. Se crede că statuia a fost transferată la Constantinopol, unde a ars complet în timpul unui incendiu.

Colosul din Rodos, pus la pământ de un seism

O statuie gigantică a apărut în orașul-port Rodos în anul 280 î.Hr. și întâmpina vizitatorii care soseau aici. Sculptura se înălța deasupra acoperișurilor caselor, iar călătorii puteau vedea lumina ei de la kilometri distanță. De fapt, era un monument închinat zeului Soarelui, Helios, și era făcut din câteva tone de bronz. Statuia a avut o viață scurtă, fiind admirată doar șaizeci de ani.

Un cutremur puternic care a avut loc în anul 226 î.Hr. a doborât Colosul din Rodos. Construcţia s-ar fi realizat în 12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.Hr. Conform cercetărilor, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde în prezent se află intrarea în Castelul Templierilor.

Mausoleul din Halicarnas a reușit să supraviețuiască 16 secole

Această construcție a fost creată de regele persan Mausollus, de la care provine cuvântul „mausoleu”. Intenționa să-și construiască cel mai bun mormânt din lume, așa că și-a creat o structură pentru refugiul etern. Ideea lui Mausollus a fost să creeze cea mai luxoasă construcție, care să eclipseze toate templele ca frumusețe și dimensiune.

A reușit să-și transforme visul în realitate cu ajutorul unor arhitecți celebri. Mausoleul arăta ca o structură uriașă, decorată cu coloane, precum și cu sute de statui ale zeilor, războinicilor și animalelor. Timp de 16 secole acesta construcție a supraviețuit timpului.

Se crede că a fost distrus între  anii 1000- 1400 d. Hr, cel mai probabil tot de un seism puternic. Mausoleul din Halicarnas a fost opera arhitecţilor Pytheos şi Satyros şi a sculptorilor Scopas şi Timotheos.

Templul lui Artemis din Efes, jefuit și inundat de valurile uriașe

Templul Zeiței Artemis din Efes ar fi fost construit în anul 550 î. de Hristos în Efes și se afla la 50 de km de orașul Izmir din Turcia. Templul lui Artemis mai are azi o singură coloană. La început au existat 127 de coloane, stâlpi gigantici, aranjați în nouă rânduri, care susțineau magnificul sanctuar. Templul era și instituție religioasă și piață comercială.

Timp de mai mulți ani, sanctuarul a fost vizitat de negustori, turiști, meșteșugari și regi care s-au închinat zeiței Artemis și i-au adus ofrande. Templul a avut o viață scurtă, de doar șase secole. De-a lungul timpului, a fost grav avariat, jefuit de goți și inundat de valurile uriașe.

Farul din Alexandria a avut o soartă la fel de tragică

Potrivit unei legende, arhitectul numit Sostratus din Cnidus a venit cu ideea de a crea o structură care să-i ajute pe marinari să-și găsească mai bine drumul. Chiar el ar fi sponsorizat acest proiect ambițios. Cinci ani mai târziu, pe insula Pharos a apărut o clădire unică, una din cele șapte minuni ale lumii antice.

Farul din Alexandria nu a îndeplinit doar un rol practic, ci a fost și dovada talentului și efortului uman. Aspectul său maiestuos era o demonstrație a ceea ce poate fi capabil omul. Mai târziu, Farul din Alexandria a jucat un rol important în diferite conflicte militare. Această minune a lumii a avut o soartă tragică. Cutremurele l-au deteriorat până când n-a mai rămas nimic din el.

Marea Piramidă de la Giza, singura minune care a supraviețuit

Magnifica piramidă de la Giza (numită și piramida lui Keops sau Marea Piramidă din Gizeh) atrage turiști din întreaga lume. Este o construcție unică, cu o vechime de aproximativ 4.500 de ani. Aspectul modern al piramidei diferă semnificativ de original. Cu toate acestea, oricine privește această capodoperă arhitecturală poate ajunge cu gândul în Egiptul Antic.

Construcția piramidei a durat douăzeci de ani. Familia faraonului a investit mult atât în ​​materiale, cât și în forța de muncă. Istoricii estimează că aproximativ o sută de mii de oameni au lucrat la acest mormânt, reușind să creeze o piramidă care, pentru o lungă perioadă de timp, a fost considerată cea mai înaltă structură din lume.