Obligația la izolare este percepută diferit în funcție de vârstă, profesie, experiență, capacitate de înțelegere. Momentul prezent însă este unul ce ne impune tuturor ca rațiunea să fie mai presus de impuls.

Deși pare că noi ca țară am intrat mai calmi și mai pregătiți în prevenție, teama există în toți, alături de stigmatizarea când mai este adus în spital un nou pacient. Situația disperată a țărilor în care s-a împuținat semnificativ numărul cadrelor specializate pentru a asigura basic-ul poate crea PTSD. Majoritatea personalului medical din țara noastră este la vârsta asumată la care își face griji atât pentru copiii lăsați însingurați și nesupravegheați, cât și pentru părinții expuși riscului.

Gândirea umană este jalonată de o mare nevoie de previzibil, dar în situații de criză de o asemenea amploare, istoria a demonstrat că nu funcționează decât soluțiile parcelare și pe termen scurt. Necunoscutul sperie, în cazul de față lipsa unui orizont de timp finit pentru așteptare. Mintea umană are nevoie măcar de o reprezentare a duratei pericolului. Răspunsurile din partea superiorilor de tipul: „Nu știm”, „Vă dăm soluții de azi pe mâine” sperie. Oamenii așteaptă viziuni previzibile, însă situația în sine nu este pe deplin aprofundată, motiv pentru care găsirea soluțiilor sunt necesare – calm, răbdare, testare, testare și retestare.

Instabilitatea și fragilitatea situației existențiale cu care ne confruntăm facilitează gândirea conspirativă, supoziția, inferențe bazate pe sincronicități acauzale, uimire și recădere în pattern-uri naive: „Chiar e real?”, „Chiar există?”, „Nu este totul făcut în laborator și nimic nu este adevărat?”, „Nu este totul imaginație?”. Aceste aspecte sunt potențate de oamenii simpli, când văd că de la medicii investiți cu putere nu vine mai repede vaccinul miraculos. Ipoteza conspirației ia amploare când nu se oferă date exacte.

Dacă inamicul ar fi un tanc, oamenii ar avea o reprezentare mai bună a pericolului

Sistemul medical a făcut apel la conștiința bolnavilor cronici să amâne consulturile de rutină, controalele periodice, să-și sporească atenția pentru propria sănătate, pentru asigurarea cu medicația de lungă durată, deoarece traversăm o perioadă în care interesul umanității și al comunității trebuie să fie peste interesul personal.

Situația cu care ne confruntăm simulează o stare de război, dar dacă inamicul ar fi un tanc, oamenii ar avea o reprezentare mai bună a pericolului, decât atunci când inamicul este un virus invizibil. Este o situație socială în care cadrele medicale și polițiștii trec împreună printr-o probă de foc („Stați voi acasă pentru ca noi să putem avea grijă de voi!”).

Memento-uri în loc de încheiere:

  • SĂ NE OPRIM DIN A CĂUTA O VINĂ.
  • COEZIUNEA ESTE ÎN NOI, DINCOLO DE SOCIALIZAREA FACE TO FACE.
  • ABSENȚA UNEI EVOLUȚII PREVIZIBILE NU ÎNSEAMNĂ CAPITULARE.
  • CALM, RĂBDARE, ÎNCREDERE ÎN MEDICI ȘI ÎN AUTORITĂȚI (a te lăsa în mâna cuiva care deține mai multe cunoștințe decât tine).
  • STOP TEORIILOR CONSPIRAȚIILOR ȘI STIGMATULUI SOCIAL – când vom recunoaște realitatea dimensiunii problemei, când foarte mulți oameni vor fi capabili să o conștientizeze, atunci și autoritățile își vor uni mai bine forțele și vor putea face mai mult.
  • ÎNCREDERE ÎN MATURITATEA ȘI RESPONSABILITATEA TINEREI GENERAȚII.
  • SCĂDEREA PRESIUNII PUSĂ PE MEDICI PENTRU A ELIMINA RISCUL DE BURN-OUT PROFESIONAL.
  • RAȚIUNEA ÎN REPREZENTAREA PERICOLULUI = ȘANSA ÎN GĂSIREA RAPIDĂ A SOLUȚIILOR.