Volodimir Zelenski, aspru criticat. Unele acțiuni ale președintelui ucrainean sunt puse sub semnul întrebării
Președintele a fost eroic atunci când a decis să-l înfrunte pe Vladimir Putin și să-i conducă pe ucraineni în lupta împotriva invaziei forțelor ruse, pe lângă faptul că a fost esențial în dobândirea sprijinului occidental. Acest eroism nu-l face, însă, imun la critici, iar a face acest lucru nu înseamnă a sprijini regimul sangvinar de la Moscova, care comite atrocități în conflictul actual.
Prima critică implică afirmaţia unor lideri politici ucraineni potrivit căreia Zelenski încearcă să controleze toate ajutoarele financiare acordate Ucrainei, împiedicând primarii și alți lideri regionali să aibă acces la fonduri, conform unui reportaj din „Washington Post”. Sunt miliarde de dolari de la contribuabilii americani și europeni.
Președintele, de asemenea, ar inversa politici de descentralizare a puterii care fuseseră adoptate înainte de război. „În Ucraina au început să se dezvolte tendințe autocrate”, a declarat Boris Filatov, primarul orașului Dnipro. Critica lui are greutate, deoarece ambii sunt de aceeași parte în conflictul împotriva Rusiei.
Raportul Amnesty International prezintă cea de-a doua critică
A doua critică se află în raportul Amnesty International, care acuză forțele ucrainene că au instalat baze militare în zone rezidențiale, inclusiv în școli și spitale, și că au lansat atacuri din zone civile, încălcând, conform organizației pentru drepturile omului, legile umanitare internaționale. Referitor la condamnări, organizația adaugă că acestea nu justifică în niciun fel atacurile nediscriminate ale Rusiei, care s-au soldat cu moartea a mii de civili.
Raportul a fost criticat pentru că nu ar fi luat în calcul faptul că Ucraina este o țară țintă a unei invazii, iar un funcţionar al entităţii de la Kiev și-a dat demisia. Dar Amnesty International a ţinut seama de context. Criticile sale sunt legitime. Nu trebuie să uităm că organizația condamnă și grupări din Orientul Mijlociu, precum Hamas și Hezbollah, care folosesc zone civile pentru a desfășura operațiuni.
În cele din urmă, Zelenski a făcut apel la rusofobie, susţinând că țările europene ar trebui să interzică intrarea rușilor. Acest lucru este echivalent cu faptul că Donald Trump le-a interzis iranienilor, sirienilor, somalezilor și yemeniților să intre în SUA în timpul administrației sale. Nimeni nu trebuie să fie condamnat din cauza naționalității sale. O persoană nu trebuie să fie pedepsită în niciun caz pentru că s-a născut în aceeași țară cu un dictator care invadează o altă națiune, cum ar fi Putin și sauditul Bin Salman – același lucru s-ar aplica și liderilor democratici, precum George W. Bush și Tony Blair.
Putin va folosi interzicerea intrării rușilor drept propagandă împotriva Ucrainei
Interzicerea intrării rușilor nu ar ajuta cu nimic la încetarea invaziei. Dimpotrivă, ar fi folosit de Putin ca propagandă împotriva Ucrainei. Rușii, care adesea nu își susțin liderul și războiul, vor suporta consecințele. Estonia și Finlanda, din păcate, își doresc deja să adopte politici pe linia susținută de Zelenski față de cetățenii ruși.
Insist, Ucraina are tot dreptul să se apere. Infamul este Putin. Dar asta nu poate servi drept permis de liberă trecere pentru anumite acțiuni ale lui Zelenski, care primește bani din impozite din SUA. În afară de aceasta, sprijinul necondiționat pentru un grup sau pentru o țară a condus la probleme grave în trecut.
În războiul din Siria, Occidentul a avut întotdeauna o atitudine corectă în privința regimului mafiot şi sangvinar al lui Bashar al-Assad. Dar a închis ochii la jihadismul opoziției, care cuprindea grupări precum Statul Islamic și Al-Qaeda. Singura lor calitate a fost să fie împotriva lui Assad. Zelenski are multe alte calități în afară de a fi împotriva lui Putin. Dar ar trebui să-şi revizuiască unele atitudini, scrie O Globo.