Cele trei scenarii pentru noul guvern italian. Perioada de după alegeri va fi afectată de gravitatea urgenţelor
Între timp, vremurile nu sunt favorabile unei soluționări rapide a puzzle-ului: noile Camere se vor întruni pentru prima dată pe 13 octombrie, iar primul dosar nu va fi privi noul executiv, ci alegerea președinților, sau a președintelor de la Montecitorio (Camera Deputaţilor) și de la Palatul Madama (Senat). În cel mai optimist scenariu, Italia va avea un premier și o echipă de miniștri de-abia la sfârșitul lunii octombrie, nu înainte. De la ultimul buletin de vot numărat şi până la trecerea sceptrului puterii la Palatul Chigi va trece cel puțin o lună: zile și săptămâni în care, în mod obiectiv, se poate întâmpla orice.
Dar să începem cu aritmetica. În noua Cameră cu 392 de deputați plus 8 aleși în străinătate, majoritatea numerică este de 201. În noul Senat, cu 196 de locuri plus 4 repartizate în străinătate, bara minimă pentru ca o majoritate să revendice dreptul de a guverna este de cel puțin 106-107/ La Montecitorio, ajungând la un rezultat global de 45-47%, centrul-dreapta ar strânge 110-115 din cei 245 de deputați repartizați. Pentru a ajunge la 201, coaliția Meloni, Salvini și Berlusconi, având în vedere avantajul, ar trebui să câștige mai mult de 90 din cele 147 de locuri alocate cu votul uninominal.
Există trei scenarii plauzibile pentru post-vot
Primul vede centrul-dreapta adunând o majoritate clară şi câștigând o mare parte din circumscripțiile uninominale din cauza risipirii coaliţiei de centru-stânga, împărțită între PD, M5S și cel de-al Treilea Pol.
Al doilea scenariu vede centrul-dreapta atât de dominant în circumscripțiile uninominale, încât reuşeşte să ”convingă” două treimi din parlamentari (266 în Cameră și 137 în Senat), cifre suficiente pentru a modifica Carta Constituțională, evitând chiar și referendumul.
Ca alternativă la acest al doilea scenariu, există şi un al treilea, mai plauzibil, în care centrul-dreapta ar putea ajunge la cifra 363, între deputați și senatori, suficient, de exemplu, pentru a alege în mod independent membrii de numire parlamentară ai CSM și ai Curţii Constituţionale. Al treilea scenariu este legat de rezistența generală a Partidului Democrat și a celor trei aliați ai săi de centru-stânga, de creșterea celui de-al Treilea Pol în detrimentul centrului-dreapta și de reînnoirea competitivității M5S în colegiile din Sud: în acest caz, s-ar putea întâmpla ca cel puțin într-una dintre ramurile Parlamentului, în special la Palatul Madama, unde senatorii pe viață afectează pragurile de referință, să existe o situație de insuficiență a centrului-dreapta, sau de majoritate la limită.
Pare clar că, atunci când va trebui să se lucreze activ la formarea guvernului, se va porni de la coaliția care a câștigat sondajele și de la cifrele cu care se poate lăuda în Parlament. Dar dacă primul și al doilea scenariu deschid calea guvernelor ”politice” de centru-dreapta, al treilea scenariu pune în joc și alte forțe politice, în special cele care au încercat să se opună sfârșitului guvernului Draghi PD și cel de-al Treilea Pol, în timp ce M5S, care a stat la cauza crizei executivă, pare proiectat spre un nou sezon de opoziție dură.
Un guvern politic de centru-dreapta, conform înţelegerilor semnate de Fraţii Italiei, Liga Nordului, Forţa Italia și Moderati, prevede că premierul este indicat de partidul cu cele mai multe voturi. Și, prin urmare, Giorgia Meloni ar putea fi prima femeie care va trece de poarta Palatului Chigi în calitate de președinte. Cu toate acestea, un guvern politic este destul de greu de construit, mai ales în lumina diferențelor dintre partidele de coaliție, atât în ceea ce privește politica externă, cât și politica bugetară, cei doi plămâni ai acțiunii guvernamentale asupra cărora șeful statului își exercită propria suasiune morală.
Nu trebuie uitat ce s-a întâmplat în 2018, când Sergio Mattarella nu a obstacolat nașterea unui guvern politic între M5S și Ligă, dar nu a renunțat la exercitarea acelor prerogative constituționale care afectează alegerea unor miniștri cheie: cel al economiei şi mai presus de toate, ministrul afacerilor extrene.
În cazul în care coaliția de centru-dreapta va ieși de la urne fără autosuficiență numerică, sau cu marje prea meschine pentru provocările care urmează, s-ar relua ipoteza unor noi coaliţii ample în jurul lui Mario Draghi. Factorul necunoscut nu este doar disponibilitatea Fraților Italiei, care în ultimul executiv, au militat orgolioşi în opoziţie. Factorul necunoscut mai este și starea de sănătate, după vot, a Partidului Democrat, care, la fel ca și în 2013, ar putea plăti pentru angajamentul său în acordurile ample. Iar pentru nou-născutul Al Treilea Pol, ar fi un lucru nesăbuit să aleagă să rămână într-un guvern cu forțe de dreapta-dreapta, fără să fie implicate şi alte componente ale centrului stânga.
Certitudinile sunt, sau par a fi, doar două
Prima: în orice scenariu, responsabilitatea formării unui guvern va cădea de data aceasta pe umerii Giorgiei Meloni, care nu se va putea substrage atât în prezența unei majorități politice, cât și în cazul în care ar trebui să găsească formule diferite.
A doua certitudine: lumea nu se va opri din mers să aștepte ca Italia să aibă un guvern. Război, facturi, pandemie, criză socială și economică, necesitatea de a avea o manevră economică pregătită imediat pentru a evita exercițiul interimar, temerile piețelor financiare, așteptările aliaților UE și atlantici… realitatea va continua să bată cu pumnii la poarta politicii şi să ceară răspunsuri. Iar ”nivelul de urgență” care va fi atins după vot, va juca și el un rol în jocul viitorului guvern, scrie Avvenire.
