Probleme mari pentru ex-procurorul DNA Ploiești, Mircea Negulescu. Este informația serii. Acesta a fost reținut într-un celebru dosar.
Mircea Negulescu, reținut de SIIJ
Mircea Negulescu, fostul procuror de la DNA Ploiești, a fost reținut de procurorii din cadrul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie! Se pare că reținerea are legătură cu dosarul Tony Blair.
Alături de Negulescu a fost reținut și un polițist. Cei doi vor fi prezentați în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Negulescu este acuzat de ”fabricarea” dosarului în care era vizat Victor Ponta, dar în care figura și numele fostului premier britanic Tony Blair.
În iunie, Parchetul General anunţa că procurorii din cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată alui Negulescu (eliberat din funcţie în cursul anului 2019 ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură) pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor, (patru infracţiuni); participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.
Mircea Negulescu este acuzat că, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi ”ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane”.
Negulescu ar fi ”realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”, conform news.ro.