Desemnat cel mai bun restaurant din lume în 2010, 2011, 2012 şi 2014 de revista britanică Restaurant, Noma a fost detronat în acest an de restaurantul spaniol El Celler de Can Roca, cel mai bun în 2013, aminteşte miercuri AFP.
Noma va deschide o unitate în luna ianuarie, pentru zece săptămâni, în cartierul Barangaroo din Sydney. 'Australia m-a atras mereu. Oraşele sale minunate, locuitorii generoşi şi, evident, soarele', a spus Rene Redzepi, care a deschis restaurantul în 2002. El îşi va aduce în Australia întreaga echipă, însă meniul va fi alcătuit numai în funcţie de produsele locale. 'Când ne instalăm undeva, aducem toată echipa, familia noastră de lucru, dar şi soţii, soţiile şi copiii. Ne lăsăm însă ingredientele la Copenhaga', a adăugat el.
Noma, al cărui nume este forma prescurtată a 'Ny Nordiska Mad' (Noua mâncare nordică), propune feluri de mâncare locale, cum ar fi stridii cu cereale sau carne de bou moscat de Groenlanda. Restaurantul a avut deja temporar o unitate – ianuarie-februarie 2015 – la Tokyo.
În afară de El Celler şi Noma, titlul de cel mai bun restaurant din lume, decernat de revista Restaurant, a fost primit de la crearea lui în 2002 de El Bulli de Ferran Adria (închis din 2011) de cinci ori (2002, 2006, 2007, 2008 şi 2009), The French Laundry (California) al lui Thomas Keller (2003 şi 2004) şi 'The Fat Duck' al lui Heston Blumenthal.AGERPRES