Anunțul cel mai dureros despre Celine Dion. În ce stare este acum: Boala e în mine pentru totdeauna

Celine Dion

SURSA FOTO: Facebook, Céline Dion

Celine Dion rupe tăcerea! Cântăreața de muzică ușoară a făcut primele declarații despre boala ei. Nu a învins boala, dar speră la un miracol. Ce-a spus despre tratamentul urmat?

Celine Dion încă speră la un miracol

Celine Dion a discutat despre boala ei într-un interviu acordat revistei Vogue France.

„Sunt onorată să fac un shooting foto pentru Vogue Franța. Sunt foarte mândră că, la 55 de ani, mi se cere să-mi dezvălui frumusețea. Dar ce este frumusețea?

Frumusețea ești tu, sunt eu, este ceea ce avem în interior, sunt visurile noastre, este azi. Astăzi, sunt o femeie care se simte puternică și pozitivă în legătură cu viitorul. O zi la un moment dat”, a mărturisit vedeta.

Este primul interviu pe care l-a oferit după ce a făcut public diagnosticul. A fost diagnosticată în toamna anului 2022 cu sindromul persoanei rigide (SPR), o afecțiune neurologică rară.

La cei 55 de ani ai săi, urmează o terapie atletică, fizică și vocală de cinci zile pe săptămână, perioadă în care lucrează la îmbunătățirea atât a corpului, cât și a vocii sale.

„Merge bine, dar e mult de muncă. Câte o zi, pe rând. Nu am învins boala, este încă în mine şi pentru totdeauna.

Să sperăm că vom găsi un miracol, o modalitate de a o vindeca cu ajutorul cercetării ştiinţifice, dar trebuie să învăţ să trăiesc cu ea”, a zis ea.

În cadrul acelui interviu a fost întrebată dacă poate reveni pe scenă. Momentan, nu este în măsură să răspundă la această întrebare.

„Nu ştiu… Corpul meu îmi va spune”, a declarat ea.

Se va lansa un documentar despre viața ei

Vedeta nu a mai urcat pe scenă de la concertul din Newark (SUA) din martie 2020. Turneul ei, „Courage World Tour”, a fost întrerupt ulterior din cauza pandemiei provocată de coronavirus. Începând cu anul 2021, a avut de suferit din cauza efectelor sindromului persoanei rigide (SPR).

Acest sindrom afectează aproximativ una dintr-un milion de persoane. Provoacă dureri severe și dificultăți de mișcare, limitând activitățile fizice intense.

La sfârșitul lunii ianuarie, Amazon Prime Video a anunțat lansarea unui documentar viitor despre cântăreață, intitulat „I Am: Céline Dion”, în care intenționează să sensibilizeze publicul cu privire la afecțiunea de care suferă vedeta.