După o perioadă în care au încetinit ritmul de extindere – doar unu-două magazine noi pe an -, Alessandro Amato şi Marian Mihart accelerează dezvoltarea afacerii Sodo Migliori România.
Însă o fac prudent: nu singuri, ci alături de un partener local. Şi nu în provincie, ci în Bucureşti, care, în continuare, le acaparează cea mai mare parte din resurse şi atenţie. Este şi firesc, în condiţiile în care Capitala le aduce jumătate din încasări – „Din şapte cumpărători de lux, cam cinci locuiesc în Bucureşti. Aici avem puţin mai mult de 10% din populaţia ţării“, face o paranteză Alessandro Amato, general manager al Sodo Migliori.
Primul val al strategiei lor de expansiune prin francize se va materializa chiar în luna octombrie, prin inaugurarea, în mallul Promenada din nordul Capitalei, a trei noi magazine monobrand – Cellini, Tissot şi Swatch. „Consolidarea e şi acum extrem de importantă. Nu vrem să ne extindem de dragul extinderii (…) În Promenada vom avea un partener. E o firmă românească, cu creştere a afacerilor în fiecare an (nu au dorit să îi precizeze încă numele – n.red.)“, spune Amato; compania a mai acordat o franciză, la Braşov.
Dar Amato nu se gândeşte doar la consolidarea şi lărgirea portofoliului deja existent, ci şi la aducerea de noi lanţuri de retail. „Sunt nişte tratative pe zona de fashion, dar trebuie să vedem în primul rând cum reacţionează piaţa la supraimpozitarea luxului (de la 1 septembrie 2013 – n.red.). În funcţie de asta decidem“, explică Amato. Sodo Migliori a făcut primul pas pe piaţa de modă de lux în 2009, când a deschis primul magazin monobrand Paul&Shark – brand italian de îmbracăminte casual-sport. Un an mai târziu a adus şi Gucci în Bucureşti. Dar dacă pe partea de fashion, „am crescut în fiecare an“, potrivit lui Amato, afacerile cu ceasuri şi bijuterii ale Sodo Migliori au scăzut cu circa 30%, de când criza şi-a arătat colţii în România.
Şi nici 2013 nu se anunţă mai bun: „Cu taxa asta pe lux, afacerile vor stagna sau chiar vor scădea“. Însă chiar dacă noile accize muşcă din marjele de profit ale companiei (caracterizate oricum de directorul general drept „foarte modeste, între 5%-20%“), Alessandro Amato nu ia în calcul un exit decât dacă „am primi o ofertă de 100 mil. euro“.
Ce nu se ştie: în 2007, cei doi parteneri au refuzat o ofertă concretă, „cu nişte cifre imense“, a unui grup din Orientul Mijlociu.

Parteneriat italiano – român de peste 20 mil. euro

Sosit în România în 1990 din motive sentimentale, Alessandro Amato, împreună cu partenerul său Marian Mihart, a pus bazele celei mai mari reţele locale de magazine de bijuterii şi ceasuri de lux.

ÎNCEPUTUL. Firma Sodo Migliori România a fost înfiinţată în 1995, investiţia iniţială fiind de 100.000 de dolari. Afacerea a început cu distribuţie angro, după modelul companiei de la care Amato a împrumutat numele – Sodo Migliori, cel mai mare angrosist de bijuterii din Italia. De notat că Sodo Migliori România, controlată în părţi egale de cei doi fondatori, este complet independentă finan­ciar de compania italiană. În total, Amato este acţionar în opt firme.

REŢEAUA.
Brandul de retail Cellini a fost lansat în 1998; de atunci, reţeaua celor doi parteneri a ajuns la 24 de magazine (10 Cellini, 6 Swarovski, 5 Swatch, 2 Paul&Shark, 1 Gucci). Anual, investiţiile Sodo Migliori în dezvoltarea ei se ridică la „câteva sute de mii de euro“. Compania are aproape 200 de angajaţi şi afaceri de 21,4 mil. euro în 2012. Printre cele mai sonore branduri din portofoliu se numără Breguet, Jaquet Droz, Hublot, Omega, Faberge, Mont Blanc sau Vertu.