Celula de criză a fost convocată! Mișcarea de ultim moment a României. Executivul monitorizează constant intrările și ieșirile de gaze naturale
Într-un comunicat de presă trimis de către Ministerul Afacerilor Externe este notat faptul că premierul Nicolae Ciucă a convocat, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina.
”Ministerul Afacerilor Externe continuă monitorizarea situației cetățenilor români din Ucraina și a convocat celula de criză inter-instituțională pentru sprijirea și acordarea de asistență consulară cetățenilor români din Ucraina. Guvernul monitorizează și evaluează intrările și ieșirile de gaze naturale pe toate rutele din țară, pentru a a putea lua, în funcție de evoluția situației, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale. România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece”, se arată în comunicat.
Structurile guvernamentale sunt pregătite pentru refugiați
Potrivit informațiilor din comunicatul Ministerului Afacerilor Extrene, structurile guvernamentale responsabile sunt pregătite să asigure măsurile pentru o preluare a fluxurilor de refugiați.
”Principalele responsabilități ale task-force-ului privind gestionarea consecințelor generate de agresiunea rusă în Ucraina sunt legate de monitorizarea situației și coordonarea măsurilor la nivelul structurilor guvernamentale pentru asigurarea funcționării tuturor serviciilor publice”, mai arată MAE.
De asemenea, MAE anunță că din acest grup fac parte ministrul Apărării, Vasile Dîncu, Externelor, Bogdan Aurescu, Finanțelor, Adrian Câciu, Internelor, Lucian Bode, Energiei, Virgil Popescu, Transporturilor, Sorin Grindeanu, Sănătății, Alexandru Rafila, Muncii, Marius Budăi, Secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu și șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean.
Sute de refugiați ucraineni fug din calea războiului
Republica Moldova este luată deja cu asalt de ucraineni care încearcă să treacă granița în fuga lor de conflictul izbucnit în această dimineață în Ucraina. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale Poliției de Frontieră a Republicii Moldova arată cum s-au format cozi la intrarea în țară.
Sunt deja sute de mașini cu număr de Ucraina joi dimineață la punctul de frontieră Palanca dintre Ucraina și Republica Moldova, după cum arată imaginilor de pe camerele de luat vederi. Ucrainenii fug din calea războiului din Ucraina după ce Rusia a lansat joi la primele ore ale dimineții un atac asupra mai multor orașe, inclusiv asupra capitalei, Kiev.
De asemenea, România trebuie la rândul ei să se pregătească de refugiați din Ucraina, după cum spune vicepremierul Kelemen Hunor. De asemenea, acesta transmite că trebuie să fie folosite toate mijloacele, inclusiv sancțiuni pentru a forţa Rusia să oprească războiul.
”Condamnăm cu fermitate şi considerăm inacceptabilă invazia rusă în Ucraina. Suntem solidari cu Ucraina şi cu toate naţionalităţile sale. Comunitatea internaţională trebuie să folosească toate mijloacele şi sancţiunile pentru a forţa Rusia să oprească războiul.
România trebuie să fie pregătită pentru a primi refugiaţi de război. Suntem îngrijoraţi pentru maghiarii din Ucraina Transcarpatică şi pentru comunitatea română din Ucraina. Aş vrea să-i asigur că pot conta pe sprijinul nostru în aceste momente dificile!”, scrie Kelemen Hunor pe Facebook.