Or acest concept care prevede extinderea suveranității maritime a Turciei în Marea Neagră și în Marea Mediterană nu este legat de președintele turc şi nici măcar de anturajul său. El a fost teoretizat în 2006 de un contraamiral turc, care a petrecut trei ani în închisoare din 2011 până în 2014, când Erdogan era deja la putere.

Acum în vârstă de 62 de ani, Cem Gürdeniz este un militar pensionar și liber. Creier al doctrinei „Patria Albastră”, el vrea să se distanțeze de utilizarea pe care Recep Tayyip Erdogan i-a dat-o acestui concept.

În acest context, jurnalistul francez de la publicația Le Point a făcut un interviu cu Cem Gürdeniz. Bărbatul spune că „nu sunt legat în niciun fel de guvernul turc și nu este vina mea dacă acesta folosește conceptul meu”.

Pasionat de geopolitică, Cem Gürdeniz folosește hărți pentru a-şi ilustra fiecare afirmaţie. „Nu avem nicio problemă în Marea Neagră, unde deja ne-am delimitat zonele maritime cu Rusia”, explică acest fost șef de planificare al forțelor navale turcești.

„Pe de altă parte, ne găsim blocați și chiar sugrumați în Marea Mediterană, unde nu avem nicio libertate în spațiu”. Contraamiralul prezintă o hartă bazată pe un studiu realizat de Universitatea din Sevilla în 2000, care ar trebui să definească delimitările maritime din estul Mediteranei conform legii mării. Ponderea rezervată Turciei este minimă în comparație cu Grecia, Cipru sau Italia.

„Vă dai seama? Turciei, care are 83 de milioane de locuitori și mai mult de 1.600 de kilometri de coastă, i se acordă un platou continental minim în timp ce este vorba despre teritoriul nostru, sub apă! Acest lucru este inacceptabil”, se ambalează Cem Gürdeniz.

„Nu vrem să atacăm pe nimeni, ci pur și simplu ne apărăm platforma continentală și împiedicăm executarea acestei hărți a Seviliei”.

Turcia nu a semnat convenția

Convenția din 1982 privind legea mării conferă fiecărui stat ape teritoriale mergând până la 12 mile marine (22,2 km) de coasta sa. În plus, fiecare țară are, de asemenea, o zonă economică exclusivă (ZEE), în limita a 200 mile (370 km) de coasta sa, în care deține resursele naturale care sunt descoperite acolo. ZEE se poate extinde chiar și până la 350 de mile (650 de kilometri), dacă un stat poate dovedi că platforma sa continentală – continuarea continentului sub ocean – depășește 200 de mile.

Dar Turcia, deoarece nu a semnat Convenția din 1982, refuză delimitarea apelor sale cu Cipru și Grecia, aşa cum este definită de legea mării. Ținând cont de insulele grecești în calculul ZEE, dintre care unele se află la doar câţiva kilometri de coastele turceşti, Convenţia din 1982 reduce efectiv partea Ankarei din porţiunea în cauză.

„Nu poți rescrie istoria. Trupele grecești au părăsit Turcia în 1922 și, în schimb, au recuperat toate insulele din Marea Egee”, amintește istoricul Pierre Razoux, director academic al Fundației Mediteraneene pentru Studii Strategice (FMES). „Prin urmare, această mare a rămas un lac grecesc și, prin extensie, european, lucru care a fost înscris în Tratatul de la Lausanne în 1923, pe care Turcia încearcă să îl pună în cauză astăzi”. Dimpotrivă, teoreticianul „Patriei albastre” explică cum că „aplicarea legii mării depinde de acordul celor două părți și nu poate merge împotriva intereselor unei țări”.

În cazul unei dispute între două țări, dreptul internațional invită diferitele părți să convină asupra acordurilor bilaterale.

Din 1936, Atena și Ankara au convenit asupra unei delimitări de 6 mile marine pentru apele lor teritoriale, fapt care îi permite Turciei să continue să navigheze în Marea Egee. Pe de altă parte, cele două țări nu sunt încă în conformitate cu zona lor economică exclusivă respectivă.

„În anii 2000, AKP (partidul lui Erdogan, Justiție și Dezvoltare) a neglijat aceste obiective geopolitice, deoarece erau obsedat de integrarea Turciei în Uniunea Europeană”, explică Cem Gürdeniz. Următorul deceniu a marcat sfârșitul speranțelor turcești pentru aderarea la UE. Recep Tayyip Erdogan a sporit apoi represiunea în interiorul țării.

Cem Gürdeniz a fost arestat în 2011 împreună cu sute de înalți ofițeri ai armatei turcești. Aceștia sunt acuzați că au promovat o tentativă de lovitură de stat militară în 2003, o obsesie pentru „Reis” (președintele turc).

„Organizația lui Fettulah Gülen (fost aliat islamist al președintelui turc şi devenit principalul său dușman), care a avut mulți susținători în cadrul administrației judiciare, este cea care a creat dosare false împotriva amiralilor și ofițerilor pro-kemaliști”, asigură astăzi contraamiralul, care nu-și ascunde simpatia pentru Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul statului turc modern. „În această epurare, guleniștii au beneficiat de sprijinul deplin al AKP-ului lui Erdogan”.

Militarul a fost eliberat

Militarul a fost în cele din urmă eliberat în 2014 și achitat în anul următor, după trei ani petrecuți după gratii. Dar, în 2016, Recep Tayyip Erdogan chiar se confruntă cu un puci veritabil, orchestrat – în opinia lui – de fostul său aliat Fettulah Gülen, care îi scapă în mod miraculos.

„Erdogan și membrii AKP au crezut cu adevărat că vor pierde independența Turciei și, în cele din urmă, au devenit interesați de chestiuni geopolitice pentru a proteja Republica”, analizează fostul înalt oficial. Scăpat de presiunea occidentală, stăpânul Ankarei se simte apoi liber să-și împingă avantajul dincolo de granițe.

În Mediterana orientală au fost descoperite importante zăcăminte de gaz în largul Ciprului, Israelului şi Egiptului. Speranţa într-un eldorado gazier a crescut apetitul vecinilor mediteraneeni.

Companii petroliere străine îşi încep foraje de explorare şi chiar se fac noi alianţe diplomatice. În ianuarie 2019, un Forum al Gazelor din Mediterana de Est are loc între Italia, Grecia, Cipru, Israel, Iordania, Autoritatea Palestiniană şi Egipt. Dar Turcia nu a participat.

Privată de această căutare de comori din cauza minusculei sale ZEE, Ankara se angajează pe calea tensiunilor pentru a-şi avansa pionii. Nerecunoscând dreptul Ciprului şi al insulelor greceşti de a dispune de o Zonă Economică Exclusivă (ZEE), Turcia desfăşoară în apele sale propriile nave de explorare gazieră şi nu ezită să-şi trimită vasele de război să ia contact cu companiile străine prezente la faţa locului.

Pentru a-și justifica acțiunile, Ankara pretinde absența unui acord de delimitare a zonelor sale maritime cu Atena și Nicosia și, de asemenea, avansează apărarea drepturilor comunității turcești din Cipru.

În noiembrie 2019, Turcia a mers atât de departe încât a semnat cu guvernul libian de la Tripoli, singurul recunoscut de comunitatea internațională, un document privind exploatarea comună a ZEE cu Libia.

O manevră cu atât mai surprinzătoare cu cât se bazează de data aceasta pe convenția legii mării pe care Ankara nu a semnat-o.

Strategia turcă a haosului tulbură atât Nicosia, cât și Atena, și ilustrează neputința Uniunii Europene în ciuda încălcărilor suveranității sale.

Deşi Franța veghează la căpătâiul Greciei și își mărește cooperarea militară cu armata greacă (mai ales prin vânzarea a 18 avioane de luptă Rafale), nu reușește să obțină sancțiuni europene împotriva Turciei, în special din cauza refuzului german de a-l da la o parte pe Erdogan.

Negocierile dintre Ankara și Atena sunt încă într-un impas și pozițiile lor par ireconciliabile, întrucât luna trecută Turcia și-a retrimis vasul de cercetare seismică „Oruç Reis”, însoțit de nave de război, în largul Greciei.

Cem Gürderiz întinde o altă hartă, ilustrând de data aceasta doctrina sa despre „Patria Albastră”: aceasta propune o partiție a Mării Egee în două zone economice exclusive, a căror limită ar fi echidistantă de Grecia și Turcia, o perspectivă considerată inacceptabilă de către Atena.

Dar, potrivit fostului contraamiral, problema gazelor ar fi doar un pretext pentru a aborda o problemă geopolitică mult mai largă: locul Turciei în estul Mediteranei. „Nu este vorba despre hegemonie sau neo-otomanism”, insistă Cem Gürderiz, care asigură că nu a fost niciodată abordat de Ankara.

„Turcia este exclusă din Marea Mediterană de către Grecia, cu ajutorul țărilor occidentale, și niciun guvern turc nu va putea să accepte aşa ceva”.