Centrala de la Cernavodă a produs până acum 119 milioane MWh

Cele două unităţi ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă au produs, în 2012, o cantitate de energie electrică de peste 11,466 milioane MWh, din care 10,563 milioane MWh au fost livraţi în Sistemul Energetic Naţional.

Unitatea 1 a produs, anul trecut, circa 5,384 milioane MWh şi a livrat 4,948 milioane MWh, înregistrând un factor mediu de capacitate de 87,16%, iar Unitatea 2 a produs 6,082 milioane MWh şi a livrat 5,615 milioane MWh, având un factor mediu de capacitate de 98,47%.
De la punerea în funcţiune până la finele lui decembrie 2012, cele două unităţi ale centralei nuclearelectrice au produs circa 119,25 milioane MWh şi au livrat în sistem 109,987 milioane MWh.
Sursa: Agerpres