Cel mai periculos loc din Europa! S-a aflat chiar acum. Nu mai este deloc sigur
Directorul adjunct al Agenției de Stat pentru Managementul Zonei de Excludere din Ucraina, Maksym Shevchuk, a declarat, în cursul zilei de vineri, că centrala nucleară de la Zaporojie, cea aflată sub ocupație rusească, este cel mai periculos loc din Europa la ora actuală.
Pe acest fond, Maksym Shevchuk spune că Agenția Internațională pentru Energie Atomică ar trebui să pună presiune pe Vladimir Putin să își retragă trupele din perimetrul centralei, având în vedere că securitatea acesteia se află în pericol.
„După cum ştiţi, centrala nucleară de la Zaporojie este sub ocupaţie. Aceasta este cea mai mare centrală nucleară din Europa. Are şase reactoare, cu foarte mult combustibil nuclear. Noi stocăm combustibilul nuclear, precum şi cantităţi mari de deşeuri nucleare. Cred că este cel mai periculos loc din Europa şi desigur cred că trebuie să punem presiune pe Rusia. Am solicitat Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică să solicite Rusiei să părăsească acest obiectiv, din cauza obiectelor cu energie atomică, ce nu au fost proiectate pentru niciun fel de acţiune militară, pentru că există tratate internaţionale care interzic astfel de acţiuni. Este complet normal şi periculos, nimeni nu ar trebui să facă aşa ceva vreodată”, a afirmat Shevchuk.
Toată cantitatea energetică a centralei este livrată Ucrainei
Directorul adjunct al Agenției de Stat pentru Managementul Zonei de Excludere din Ucraina mai spune că toată cantitatea de energie electrică produsă la Zaporojie este livrată Ucrainei, subliniind că nu se poate, din punct de vedere tehnic, ca aceasta să fie transferată în sistemul energetic rusesc.
Amintim că centrala este situată în sud-estul Ucrainei, lângă oraşul Enerhodar, pe malul lacului de acumulare Kahovka de pe râul Nipru. Centrala are șase reactoare cu apă uşoară presurizată VVER-1000. Acestea generează, fiecare, 950 MWe, pentru o putere totală de 5.700 MWe.
Primele cinci reactoare au fost pornite succesiv între 1985 şi 1989, iar al şaselea a fost pus în funcţiune în 1995. Centrala generează aproximativ jumătate din energia electrică a Ucrainei.
Rusia intenționa să taie Ucraina de la centrala nucleară
Un înalt oficial rus a afirmat, în luna mai a acestui an, că cea mai mare centrală nucleară din Europa, care a fost capturată de forțele rusești în Ucraina, va furniza energie electrică Federației Ruse.
De partea cealaltă, furnizorii de energie din Ucraina au respins comentariile privind centrala nucleară confiscată din Zaporojie ca fiind o imposibilitate tehnică.
„Dacă sistemul energetic al Ucrainei va fi gata să plătească, atunci vom lucra; dacă nu, centrala va lucra pentru Rusia”, a declarat Khusnullin în declarații difuzate de mass-media de stat, scria, la momentul respectiv, The Moscow Times.