Politica de coeziune a Uniunii Europene este crucială pentru dezvoltarea României, este de părere europarlamentarul Dan Motreanu, membru PNL care face parte din Grupul PPE, membru în Comisia pentru dezvoltare regională din Parlamentul European. Acesta, în calitatea de europarlamentar a participat la audierea lui Raffaele Fitto, candidatul desemnat pentru funcția de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru coeziune și reforme, în Comisia REGI din PE.

“Sunt împotriva centralizării Politicii de Coeziune, idee contrară intereselor României, și folosesc toate pârghiile pe care le am în calitate de vice-coordonator al Grupului PPE din Parlamentul European în Comisia REGI.

În perioada 2021-2027, România beneficiază de o finanțare europeană de 31,5 miliarde euro, destinată sprijinirii coeziunii economice, sociale și teritoriale.

Aceste fonduri sunt investite în modernizarea infrastructurii, sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, îmbunătățirea educației și formării profesionale și consolidarea capacităților administrative la nivel regional și local”, a afirmat Dan Motreanu, după audierea lui Fitto, conform unei postări pe pagina sa de Facebook.

La audieri, Raffaele Fitto a promis că va proteja bugetul coeziunii și a afirmat că autoritățile regionale și locale vor fi centrale în elaborarea și aplicarea planurilor, politica de coeziune continuând să sprijine toate regiunile, acordând atenție celor mai puțin dezvoltate. El a trebuit să se apere în fața acuzațiilor eurodeputaților că este un adept al centralizării fondurilor europene și a declarat că s-a concentrat exclusiv pe descoperirea celor mai eficiente modalități de distribuire a fondurilor disponibile.

Fitto a deschis sesiunea de întrebări și răspunsuri cu eurodeputații, răspunzând unui deputat european care a întrebat dacă politica de coeziune a blocului, care este utilizată pentru a corecta dezechilibrele dintre țări și regiuni, este viabilă pe termen lung și va rămâne concentrată pe regiunile cele mai sărace ale Uniunii. Candidatul italian a afirmat că politica este în siguranță, dar că viabilitatea sa pe termen lung depinde de stabilirea unor legături mai strânse între UE și regiunile și guvernele locale.

El a adăugat că trebuie să fie mai bine concentrată pe abordarea crizelor momentului. De asemenea, vicepreședintele executiv desemnat a insistat asupra necesității de a raționaliza gestionarea fondurilor de coeziune, referindu-se la flexibilitate și simplificare.

În cadrul audierii, Dan Motreanu l-a întrebat pe Fitto ce tipuri de asistență și politici va prioritiza pentru regiunile de frontieră ale UE și ce va face pentru a facilita implementarea reformelor necesare în vederea viitoarei aderări a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Cu privire la regiunile de frontieră ale UE, Raffaele Fitto a promis continuarea sprijinului pentru regiunile estice afectate de războiul Rusiei, prin reorientarea economiei locale, utilizarea programelor Interreg, o finanțare adecvate și întărirea capacităților administrative ale acestora.

“Este un subiect important pentru România, țara noastră având trei regiuni de dezvoltare la granița de est a UE și două regiuni care se învecinează cu Serbia”, a continuat europarlamentarul liberal.

“L-am întrebat, de asemenea, ce va face pentru a facilita implementarea reformelor necesare în vederea viitoarei aderări a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Raffaele Fitto a promis că va colabora cu comisarul pentru extindere pentru monitorizarea progreselor înregistrate de țările candidate în ceea ce privește convergența lor economică cu UE, integrarea lor treptată pe piața unică și capacitatea de atragere a fondurilor UE”, a conchis Dan Motreanu.