Lanțul de laboratoare Synevo, pe de-o parte, și MedLife, pe de altă parte, au anunțat semnarea a două parteneriate, cu Novensys, respective TotalSoft, pentru implementarea unor soluții software de business.
Astfel, MedLife va renunța la platforma IT proprie și va implementa o platformă software completă, bazată pe suita de aplicații Charisma. Demersul face parte dintr-un plan investițional mai amplu pe care MedLife îl derulează în vederea extinderii business-ului și care prevede, printre altele, înființarea mai multor spitale private în Bucureşti şi în ţară, precum și a spital privat care va include o unitate de primiri urgențe.
Platforma va integra activitatea medicală cu cea economică în vederea informatizării totale a fluxurilor de lucru, va asigura gestionarea activității de HR&Payroll pentru cei aproape 1500 de angajați MedLife, și un sistem de management a relației cu clienții bazat pe tehnologie Microsoft.
„Trecerea de la o aplicație software proprie, care a susținut activitatea cu succes până la un anumit nivel, la un sistem informatic integrat a fost o schimbare necesară pentru susținerea strategiei de dezvoltare a MedLife”, a spus Nicolae Marcu, director general MedLife.
„Noul sistem va contribui la îmbunătăţirea sistemului informaţional din cadrul companiei, asigurând o sursă unică de date privind pacienţii şi circuitul acestora în unitatea medicală, consultaţiile şi analizele efectuate, precum și informații de ordin financiar sau a relației cu clienții,” a mai spus el.
Compania Synevo va implementa, cu ajutorul Novensys, soluţia Microsoft Dynamics CRM, pentru susţinerea activităţilor de vânzări şi marketing ale companiei, scopul principal fiind de planificare şi eficientizare a activităţilor specifice. „Prin acest proiect ne-am propus să optimizăm activitatea de vânzări şi marketing”, spune Virgil Ivan, director general Synevo România.