Astăzi, 7 decembrie 2020, a avut loc reuniunea ministerială informală, prin videoconferință, a miniștrilor Telecomunicațiilor din statele membre UE, sub coordonarea Președinției germane a Consiliului UE. România a fost reprezentată de domnul Alexandru Nazare, reprezentant al Guvernului României cu însărcinări speciale în domeniul securității cibernetice, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC).
În cadrul reuniunii a fost organizată dezbaterea politică pe tema guvernanței datelor (în sesiune publică), în contextul publicării propunerii de Regulament privind guvernanța datelor de către Comisia Europeană la 25 noiembrie a.c. Dezbaterea miniștrilor a avut drept temă facilitarea utilizării datelor pentru o piață unică suverană a datelor.
România a salutat publicarea de către Comisie a Actului privind guvernanța datelor, drept un prim pas, deosebit de important, către crearea unei piețe unice europene a datelor și a unor spații europene comune ale datelor.
Bucureştiul ar fi perfect pentru găzduirea viitorului Centru european de competențe în domeniul securității cibernetice
În ceea ce privește negocierile la nivel european pe marginea proiectului de Regulament de instituire a Centrului european de competențe în domeniul securității cibernetice și a Rețelei de centre de coordonare, România și-a depus dosarul de candidatură pentru găzduirea viitorului Centru european de competențe în domeniul securității cibernetice.
În intervenția sa, Alexandru Nazare a reamintit de ce Bucureștiul este cel mai indicat să găzduiască acest sediu, arătând că România este primul stat care și-a exprimat intenția de a găzdui centrul unul dintre principalii contributori la nivel tehnic în privința acestui regulament și singura țară candidată pentru sediul centrului care nu deține niciun sediu de agenție sau entitate europeană.
Totodată, România asigură în totalitate securitatea cibernetică a rețelelor 5G și dosarul de candidatură este unul solid, care satisface pe deplin toate criteriile cerute, așa cum o reflectă și analiza Comisiei Europene. Bucureștiul beneficiază de un ecosistem extraordinar de securitate cibernetică, un număr impresionant de specialiști ICT și companii tech inovatoare, conectivitate la cele mai înalte standarde și un mediu internațional divers, dinamic și prosper.
România, prin intermediul MTIC și al Primăriei Municipiului Bucureşti, a pus deja în funcțiune un sistem organizatoric național, care acționează ca un mecanism de garantare a operaționalizării centrului.
Având în vedere cele de mai sus, domnul Nazare a apreciat că alegerea Bucureștiului drept locația pentru sediul centrului Cyber ar fi o chestiune de echitate, dar și una de recunoaștere a parcursului european al României.
Votul asupra sediului va avea loc miercuri, 9 decembrie a.c., la Bruxelles.