Vilele istorice sunt de două-trei ori mai ieftine în oraşele din Ardeal şi Banat faţă de Capitală. În plus, primăriile de acolo au reuşit să reabiliteze infrastructura zonelor centrale, iar problemele juridice legate de proprietate sunt mult mai puţine. Zonele istorice sunt o mină de aur pentru investitorii în imobiliare. În Timişoara, există în total 14.000 de clădiri istorice. O mare parte din cele situate în zonele ultracentrale au fost reparate şi aduse în circuit
Vilele istorice sunt de două-trei ori mai ieftine în oraşele din Ardeal şi Banat faţă de Capitală. În plus, primăriile de acolo au reuşit să reabiliteze infrastructura zonelor centrale, iar problemele juridice legate de proprietate sunt mult mai puţine.
Zonele istorice sunt o mină de aur pentru investitorii în imobiliare. În Timişoara, există în total 14.000 de clădiri istorice. O mare parte din cele situate în zonele ultracentrale au fost reparate şi aduse în circuitul comercial, fiind scoase la închiriere. „Principalii cumpărători sunt italienii (oameni cu afaceri în Timişoara sau pur şi simplu speculanţi imobiliari). Tot ei le închiriază mai târziu. De regulă, clienţii sunt din rândul firmelor mici – cabinete de avocatură, notariate, agenţii imobiliare sau de publicitate“, declară Simona Lazăr, coordonator research la Casadomi. Primăria a calculat deja de câţi bani ar avea nevoie pentru reabilitarea tuturor clădirilor istorice – circa 180 de milioane de euro – şi a întocmit proiecte pentru atragerea a 25-50 de milioane de euro din fonduri europene, până în 2012. Majoritatea acestor proiecte se vor realiza în parteneriat cu proprietarii imobilelor. Un alt exemplu fericit este cel al Sibiului.
Numai în ultimii trei ani s-au investit circa 100 milioane de euro în infrastructură şi proiecte pilot de renovare a clădirilor, care au schimbat faţa centrului istoric. Un ajutor important a fost dat însă şi de obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. Preţurile imobilelor au crescut şi ele, dar sunt încă mici faţă de alte oraşe. Casele istorice, cu tot cu spaţiile comerciale de la parter (cu suprafeţe de peste 200 mp), se vând pentru circa 200.000 de euro. Există şi aici zone exclusiviste (Nicolae Bălcescu, Piaţa Mare, Piaţa Mică, 9 Mai, Faurului, Teatrul Gong, Piaţa Cibin), foarte bine cotate şi mai scumpe chiar decât în Timişoara. „Investiţia într-un imobil sau apartament în aceste zone este rentabilă, având în vedere nivelul actual al chiriilor, între 15 şi 20 şi chiar 50 de euro/mp, pentru spaţii comerciale şi locaţii pentru birouri. Preţul de vânzare este cuprins între 1.800 şi 2.200 euro/mp, în funcţie de locaţie, poziţie, starea şi istoricul imobilului, iar tendinţa este de creştere“, declară Cristian Blemovici, director al agenţiei locale Diana. Oferta este mică în comparaţie cu cererea. Cumpărătorii sunt, de regulă, oameni de afaceri din Germania şi din Austria, dar şi români.
Fără a avea în grijă o Capitală Europeană a Culturii, autorităţile din Bucureşti au luat mai puţin în serios programul de renovare a zonei istorice. Până acum, s-au tranzacţionat bine doar clădirile vechi din zonele de centru-nord, acolo unde infrastructura este bună şi imobilele mai bine întreţinute, nu şi cele din zona centrală, care ar putea avea, totuşi, cea mai mare valoare comercială. Pe străzile cu nume de capitale (Roma, Paris, Londra), preţurile vilelor istorice sunt egale cu cele ale construcţiilor noi, variind între 2.000 şi 3.500 euro/mp. Centrul istoric se află însă în jurul zonei Lipscani. Deşi aici ar trebui să avem cea mai preţioasă zonă pietonală din România, cu spaţii comerciale de lux, astăzi aria este în paragină. Majoritatea clădirilor istorice au o situaţie juridică incertă, iar infrastructura este aproape inexistentă.
Investitorii care au îndrăznit să cumpere imobile în această zonă istorică speră, totuşi, că vor avea un profit mare pe termen lung. Preţurile sunt de 1.000-1.500 euro/mp, pe măsura riscurilor mari create de situaţia juridică neclară. Cine riscă acum şi va avea norocul să obţină un titlu definitiv de proprietate, ar putea ajunge la o valoare a imobilului de 4.000-5.000 euro/mp peste câţiva ani, atât cât sunt în medie preţurile în zonele istorice din marile capitale europene.
Zona Lipscani din centrul istoric al Capitalei este ieftină, dar în ruină. În schimb, zona de centru-nord prosperă. Cel mai recent contract de închiriere s-a încheiat pentru o vilă renovată de 700 mp, de către Ambasada Indiei.
La Sibiu, un ansamblu întreg de patru vile, cu o suprafaţă totală de peste 1.000 mp, se vinde cu 810.000 euro