Într-un răspuns trimis Capital de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), se menţionează că "deschiderea traficului pe ambele căi de circulaţie va fi în data de 06 iunie 2012".
Constructorul, asocierea formată din FCC Construccion şi PORR Bau, a montat panouri fonoabsorbante, care se vor regăsi pe toată lungimea de mers a centurii în direcţia spre Ungaria, conform aradon.ro.
Contractul pentru construcţia variantei ocolitoare a municipiului Arad face parte din coridorul IV pan european şi a fost semnat în martie 2009, adică în urmă cu trei ani de către autorităţile române şi constructori. Valoarea contractului este de circa 430 de milioane de lei fără TVA. Astfel, preţul pe kilometru de autostradă ajunge la aproximativ 8 milioane de euro fără TVA.
În urmă cu două săptămâni, capital.ro prezenta detalii tehnice ale proiectului conform unui răspuns al CNADNR remis revistei Capital referitor la stadiul lucrărilor la proiectele de autostrăzi de la 1 februarie 2012.
Vă prezentăm acum şi răspunsul primit joi de Capital de la CNADNR cu privire la acest proiect şi stadiul lucrărilor.