Cenzură fără precedent în SUA! Peste 1.000 de cărți au fost interzise
Multe dintre aceste cărți au fost interzise la presiunea părinților și a oficialilor conservatori, anunță PEN America, o organizația care luptă pentru protecția libertății de exprimare.
Această organizație a elaborat o bată de date cu cărțile care au fost interzise, scrie Reuters, care adaugă că pe listă se află romanul de debut al scriitoarei recompensate cu Nobel Toni Morrison și un volum de memorii semnat de actorul şi activistul George Takei, în care povesteşte cum a fost trimis într-un centru de detenţie din California pentru că era japonez-american în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
”Contestări ale cărţilor, în special cărţi ale unor autori bărbaţi care nu aparţin rasei albe, au loc la cel mai ridicat nivel constatat până acum”, arată Jonathan Friedman, director al programului pentru libertatea de exprimare al PEN America şi autorul principal al raportului, într-un comunicat de presă.
El a mai precizat că ceea ce se întâmplă acum cu privire la interzicerea cărților este ”fără precedent ca frecvenţă, intensitate şi succes”.
Mai multe cărți au fost atacate
Reuniunile consiliilor școlare din numeroase state americane s-au confruntat cu mulți părinți conservatori care au atacat diverse cărți pe care ei le consideră ca având un conținut sexual explicit sau care abordează problema rasismului într-o modalitate care îi face pe copiii albi să se simtă prost.
De asemenea, Comitetul pentru supraveghere şi reformă din Camera Reprezentanţilor a susţinut joi o audiere în Congresul Statelor Unite pe tema interzicerii cărţilor şi a cenzurii academice, iar la începutul săptămânii, Asociaţia Bibliotecilor Americane a dat publicităţii propria listă de cărţi interzise şi contestate care este apropiată de rezultatele PEN.
”Învaţă să tolerezi discursul pe care îl deteşti la fel ca şi discursul pe care îl susţii”, spune reprezentantul democrat Jamie Raskin, adresându-se atât conservatorilor, cât şi liberalilor, adăugând ”dacă anulăm sau cenzurăm tot ceea ce oamenilor li se pare ofensator, nu va mai rămâne nimic”.
Acesta a adus în discuție și renumitul, dar controversatul roman ”The Adventures of Huckleberry Finn”, scris de Mark Twain, pe care cei de stângă încearcă să îl scoată de pe listele de lectură.
Mai mult de două treimi din cărţile interzise sunt de ficţiune, însă şi titlurile de nonficţiune, printre care biografii pentru copii despre Rosa Parks, Martin Luther King Jr, Duke Ellington şi Nelson Mandela, au fost scoase din biblioteci şi din programele şcolare. Au fost interzise totodată cinci colecţii de poezii.
Patru din zece cărţi din lista PEN au fost interzise în urma unor presiuni politice în opt districte şcolare din Texas, Carolina de Sud şi Georgia, se mai precizează în raport.