„Accept condițiile sau demisionez?“ Aceasta-i întrebarea pe care și-au pus-o managerii privați selectați să conducă unele companii de stat. În ultimul an, câțiva „nu s-au acomodat“ și au plecat.
Câți dintre managerii privați rămași încă la conducerea unor companii vor mai pleca rămâne de văzut. Până una alta, mai apare o întrebare: de ce nu au rezistat cei care au demisionat? Lansat cu mare tam-tam (în urmă cu un an, cinci companii și cinci consorții au pornit în cursa pentru recrutatea a 190 de manageri) și cheltuieli de zeci de milioane de euro, programul „Manager/CEO privat la stat“ s-a dorit a fi, încă de la început, colacul de salvare pentru companiile de stat aflate într-o stare avansată de degradare, cu pierderi și datorii uriașe, cele mai la îndemână exemple fiind TAROM și CFR-urile. „Și chiar ar putea să-și atingă scopul, să fie un proiect din care statul să aibă de câștigat. Cu o condiție însă: managerii privați să fie lăsați să-și facă treaba, fără piedici din partea acționarului principal, din partea guvernanților. (Știm cu toții că multe numiri au fost pe criterii politice“, spune unul dintre acești manageri, care dorește să-și păstreze anonimatul.) Și atunci, managementul privat la stat, cerut de FMI, „nu ar mai fi doar așa, de ochii lumii“.
Citiți și:
„O parte dintre cei care l-au promovat, FMI de exemplu, deja a renunțat să mai creadă în proiect după incidentele de la CFR Infrastructură și de la TAROM. FMI a insistat în ultimul acord doar pentru privatizări, abandonând proiectul de management privat“, nuanțează Lucian Isar, primul președinte al CFR SA, venit din mediul privat, ales în această funcție în decembrie anul trecut și care a demisionat trei luni mai târziu, imediat după ce Consiliul de Administrație (CA) a respins planul de administrare al companiei. Incidentele la care se referă Isar au rădăcini încă de anul trecut, la TAROM: austriacul Heinrich Vystoupil (n.r. – reprezentant Austrian Airlines), ales să conducă operatorul național de transport aerian, a demisionat la numai o săptămână, pe motiv că nu a existat o viziune comună cu membrii CA. I-a urmat belgianul Christian Heinzmann (n.r. – fost președinte al Luxair), al cărui mandat de trei ani a fost scurtat și urmează să expire la 19 noiembrie 2013.
Imediat după anunț, în vara acestui an, Heinzmann a declarat că a fost forțat de Dan Pascariu, șeful CA al TAROM, să accepte mandatul scurtat. În caz contrar, va fi demis. Practic, mandatul său a fost redus de la patru ani la un an. A urmat un real scandal, în care belgianul a declarat public motivele care l-au condus la această situație. „În general, nu am prea multe contacte cu CA-ul. Dar e un mix. Eu mă ocup de managementul de zi cu zi. Avem opinii diferite. Uneori ei spun lucruri cu care nu sunt de acord“, a spus atunci Heinzmann. Și povestea de la TAROM e departe de a se fi încheiat.
Rezultate bune fără disponibilizări
Altfel, în opinia lui Lucian Isar, „succesul“ la acest program este că a dovedit că se pot eficientiza companiile de stat, că se pot întoarce pe plus fără disponibilizări. Spre exemplu, după doar trei luni, CFR SA avea rezultate cu 38% mai bune decât în perioada similară din 2012, iar TAROM cu 52% mai bune după șase luni. În mod cert, „nu este o sarcină ușoară“, nu a ieșit nimeni să declare că rentabilizarea unei companii de stat „se întâmplă peste noapte“.
„Trebuie să ai stomac tare, să pui mii de întrebări, să îi cauți pe oamenii care nu au ruginit și vor să facă ceva, să încerci să faci echipă, să îi asculți pe cei cu experiență, pe cei dați mai la o parte, să urmărești cu stoicism ce ți-ai propus, să nu faci schimbări bruște, să negociezi permanent cu acționarul unic“, enumeră Alexanda Gătej câteva lucruri care reies ca „observații“ după șase luni de când a fost numită președintele Consiliului de Administrație al CFR Călători. Numirea ei s-a făcut cu puțin înainte ca Sorin Mîndruţescu, fost CEO la Oracle România, să preia președinția CA al CFR SA. Cu diferența că acesta din urmă și-a anunțat demisia, în septembrie, „din motive personale“.
„Un lucru este cert: dacă acest program nu reușeste, pasul următor va fi privatizarea multora din marile companii. Și ce credeți că vor face atunci noii proprietari? Vor implementa guvernanța corporativă, mantra lumii noi. Păi, nu ar fi mai simplu să o facem noi, bine, înainte?“, vine și întrebarea Alexandrei Gătej. Cu siguranță, ar fi mai simplu dacă toți cei care sunt puși să conducă o companie ar avea atât mână liberă în implementarea proiectelor, așa cum au făcut și în propriile lor afaceri, cât și putere de decizie, fără implicarea politicului. Or, demisiile din ultimele luni contravin tocmai acestei idei. Ca și în cazul lui Octavian Bădescu, selectat în aprilie să conducă PrioriPost, divizia de servicii express a Poştei Române. Acesta și-a anunțat demisia luna trecută, din cauze bănuite: anumite diferenţe de viziune, „cruciale“ pentru atingerea ţintelor angajate. „Eu am ajuns pe lista scurtă pentru acest post și am pregătit un proiect, așa cum văd eu curieratul că se poate dezvolta, proiect în care am pus niște condiții. Erau clare: am nevoie de la Poșta Română de independență, de cooperare și de resurse investiționale. Dacă există, avem șanse să atingem împreună aceste rezulate“, spune Bădescu.
Următorul pas a fost un plan de management care puncta, printre altele, și necesitatea creării unei entități separate, „numită PrioriPost“, deținută de Poșta Română, dar independentă, așa cum este DHL pentru Deutsche Post, de exemplu. Practic, povestește Bădescu, acest plan nu a fost respins, dar s-au pus „niște condiții“ pentru aprobarea lui. Așa că, în loc să aștepte „și să fie învins de sistem“ – interesul lui nu a coincis cu interesul acționarului, în speță statul –, acesta a preferat să plece.
190 de maganeri se anunțau în planul companiilor și consorțiilor recrutoare, în urmă cu un an; între timp, programul și-a mai diminuat din zgomot
"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 40 a revistei Capital din săptămâna 7 – 13 octombrie 2013"