Directorul executiv al Metro Cash&Carry România, Dusan Wilms, consideră că în România consumul nu trece printr-o criză, ci a revenit la normalitate, după ce în anii anteriori, pe fondul creditelor mari acordate de bănci, s-a creat un consum artificial.
„Nu cred că avem o criză, cred că am revenit la o situaţie normală, pentru că anterior a fost o perioadă de creşteri mari, când băncile au aruncat mulţi bani în piaţă. Atunci s-a creat un consum artificial, iar acum am revenit”, a declarat, joi, directorul executiv al Metro Cash&Carry România, în cadrul evenimentului Meet the CEO, organizat de revista Business Magazin.
Astfel, potrivit oficialului Metro, în piaţă se observă o tendinţă a consumatorilor de orientare către produsele mai ieftine, trecând de la brandurile mari la produsele marcă proprie ale retailerilor.
El a adăugat că un sector cu scăderi importante ale consumului este cel al produselor nealimentare.
„Nu cred că românii economisesc la mâncare sau la băutură. Reduceri ale cheltuielilor au fost făcute de exemplu la electronice, televizoare, laptopuri, la mobilă, în general la toate produsele neconsumabile. Mai mult, se simte o orientare către produsele sănătoase”, a precizat Wilms.
Oficialul Metro a mai spus că soluţia pentru rămânerea în piaţă a jucătorilor din piaţa de profil este inovaţia şi dezvoltarea de noi concepte.
„Nivelul de pretenţii se schimbă dramatic. Cine va fi inovativ va rezista pe piaţă. Trebuie să inventăm şi să ne adaptăm”, a afirmat Wilms, care a precizat că unul dintre conceptele noi create de Metro este dezvoltarea de magazine Metro Punct, prin care vizează o apropiere de clienţi.
Vânzările grupului german Metro în Europa de Est au crescut în primul semestru cu 5,5%, la 7,75 miliarde euro, datorită efectelor pozitive ale variaţiilor valutare, iar trimestrul al doilea a fost afectat de condiţiile dificile de piaţă.
Metro deţine în România 25 de magazine în reţeaua Cash & Carry şi alte 25 în lanţul Real. Diviziile Metro în România au avut în 2009 afaceri de 1,897 miliarde euro, în scădere cu 10,7% faţă de 2008, ca urmare a deprecierii leului şi reducerii consumului. Metro Cash & Carry a avut afaceri de 1,226 miliarde euro, iar real,- Hypermarket de 671 milioane euro.
SURSA: Mediafax