CEO-ul acestui producător de smartphone-uri pariază cu jobul lui succesul celui mai nou model al companiei

Peter Chou, CEO-ul companiei taiwaneze HTC, a declarat că îşi va da demisia din funcţie dacă smartphone-ul HTC One, cel mai peformant telefon creat de companie până în prezent, nu va avea succesul scontat.

Peter Chou a făcut această declaraţie în faţa executivilor din companie, conform informaţiilor Wall Street Jurnal. Acesta ar fi spus că va renunţa la poziţia actuală dacă HTC One nu se va vinde în numărul estimat de companie.
Deocamdată postul lui Chou se cam clatină având în vedere întârzierile anunţate de companie în ceea ce priveşte livrarea smartphone-ului. Se speculează că telefonul nu va ajunge la timp pe piaţă din cauza lipsei de componente. Este vorba de camera specială montată de taiwanezi pe noul HTC. Aceasta include un obiectiv cu diafragmă f/2.0 şi un senzor cu UltraPixels, care reţine cu 300% mai multă lumină decât senzorii tradiţionali ai unei camere de smartphone.

Cei de la HTC sunt însă optimişti şi afirmă că noul smartphone va ajunge pe rafturi în timp util. “Lucrăm intens cu partenerii noştri pentru a onora numărul mare de comenzi”, a declarat Benjamin Ho, Chief Marketing Officer HTC. Telefonul va fi disponibil pe anumite pieţe începând cu această lună. HTC One va ajunge şi în ţara noastră în a doua parte a lunii aprilie.

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/_h90iGXam0A?list=PLGDJwi4NxPcgxqomjRwt3U9REtKPlwOeJ" frameborder="0"