Microsoft, cândva cea mai influentă companie de tehnologie din lume, s-a aflat, în ultimul deceniu, în umbra unor companii mari precum Apple, Google și Meta. Până acum.
Pariul de peste 10 miliarde de dolari pus pe OpenAI, cheia succesului
Chiar dacă Microsoft a avut câțiva ani buni în timpul pandemiei, când dintr-o dată toată lumea a avut nevoie de un computer pentru a face lucruri precum munca la distanță sau școala de-acasă, pariul de peste 10 miliarde de dolari pe care Microsoft l-a pus pe OpenAI a transformat-o, din nou, în cea mai valoroasă companie din lume, scrie Inc.com.
Pariul reprezintă mai mult decât banii investiți în companie sau cele 75% din profiturile OpenAI, la care Microsoft are dreptul. Producătorul Windows a încorporat IA generativă în aproape toate produsele sale.
Toamna trecută, a lansat diverși asistenți de chat numiți CoPilot, care pot face lucruri precum modificarea setărilor de pe computer, transformarea unui document Word într-o prezentare de marketing sau crearea unei foi de calcul folosind informațiile din e-mail. La începutul lunii mai, a făcut un pas mai departe, lansând ceea ce numește PC-uri CoPilot+, un termen de marketing pentru laptopuri capabile să gestioneze anumite sarcini pe dispozitiv.
CEO-ul companiei, Satya Nadella, a declarat în mai multe rânduri, inclusiv la un eveniment din toamna anului trecut, că vede IA ca pe o platformă „la fel de semnificativă ca PC-ul”. Declarația este importantă, având în vedere că Microsoft a
fost multă vreme compania dominantă în ceea ce privește construirea PC-ului ca platformă.
Pe de altă parte, Microsoft a ratat cele două platforme care au urmat: internetul (și căutarea, în special) și telefoanele inteligente, pierzând lupta în fața giganților Google și, respectiv, Apple.
”Uneori, parteneriatele sunt singura modalitate de a merge înainte”
Dar s-a trezit la timp și a pariat pe IA generativă ca următoarea platformă. Așadar, Microsoft colaborează cu OpenAI nu doar pentru a ajunge din urmă Google și Apple, ci și pentru a trece pe primul loc.
„Uneori, parteneriatele sunt singura modalitate de a merge înainte”, a declarat Nadella într-un interviu pentru Stratechery, sugerând că este o lecție extrem de importantă despre succes.
Pentru Microsoft, ecuația arată puțin diferit. Companiei îi pasă foarte mult de produsele software și hardware pe care le fabrică, dar succesul nu vine decât dacă livrează sau nu un produs care să răspundă nevoilor clienților săi. Uneori, asta înseamnă asocierea cu altcineva, care are piesa lipsă din acest puzzle.
Microsoft produce software-ul care alimentează miliarde de dispozitive și are o platformă uriașă de cloud computing. Ceea ce nu are sunt modelele de limbaj mari (LLM) necesare pentru a dezvolta produse reale. Este o construcție care durează de ani, iar Microsoft a fost cu mult în urma concurenței.
Lecția pe care ar trebui să învețe oricine
OpenAI, pe de altă parte, dezvoltase modelele, dar avea nevoie de cantități masive de calcul pentru a le antrena și a le transforma în produse viabile.
Este ceea ce face din declarația lui Satya Nadella o lecție atât de importantă, subliniază Inc.com.
V-ați putea gândi la succes ca la ceea ce realizați în contrast cu concurența sau puteți privi în jur pentru a găsi piesele care vă lipsesc și vă puteți da seama cum să lucrați împreună pentru a crea un produs sau o experiență mai bună pentru clienți.