Co-fondatorul Yahoo, Jerry Yang, nu si-a ascuns niciodata atasamentul pe care il are fata de companie si a demonstrat acest lucru prin refuzul pe care l-a dat Microsoft in urma cu sase luni.
Cu toate acestea, Jerry Yang si-a anuntat decizia de a se retrage din pozitia de CEO al Yahoo. Acesta va pleca din functia pe care o ocupa in acest moment abia dupa ce va fi gasit un succesor.
Yang ocupa pozitie de director general in cadrul Yahoo din iunie 2007, in aceasta perioada compania trecand prin doua runde majore de disponibilizari, pierzandu-si din cota de piata.
Jerry Yang a incercat sa mentina compania pe linia de plutire insa nu a acceptat oferta de cumparare in valoare de 47,5 miliarde de dolari venita de Microsoft. De asemenea, Yang nu a reusit sa consolideze nici parteneriatul in publicitate cu Google.
Analistii sunt de parere ca plecarea lui Yang va aduce schimbari majoare in cadrul companiei, schimbari ce ar putea culmina cu o eventuala fuziune cu Microsoft, care este posibil sa isi reia incercarile de achizitie.
Cu toate ca Yang a contribuit la transformarea Yahoo dintr-un simplu site web, intr-un gigant al Internetului, actionarii si-au pierdut increderea in acesta dupa ce titlurile companiei au ajuns la cel mai scazut nivel din 2003.
„In ultimul an si jumatate, in ciuda dificultatilor extraordinare, Jerry Yang a condus repozitionarea Yahoo pe modelul platformei deschise ai a imbunatatit alinierea costurilor si veniturilor”, a declarat totusi presedintele Yahoo, Roy Bostock.
„Jerry si Consiliul de administratie au discutat despre sincronizarea succesiunii si s-a decis ca este cel mai bun moment pentru a se face tranzitia la un nou director care ar putea duce compania la un alt nivel”, a mai adaugat Roy Bostock.
Dupa ce va renunta la functia actuala, Yang va ramane insa membru al Consiliului de administratie, au anuntat oficialii Yahoo.
Sursa: CNN