O cunoştinţă mi-a spus că va cere angajatorului să îl plătească „pe firmă“. Câştigă peste 75 milioane de lei brut pe cartea de muncă şi a aflat că de anul viitor va primi mai puţini bani, după ce Guvernul va schimba modul de aplicare a contribuţiilor sociale. S-a bucurat când cota unică i-a mărit veniturile, iar acum refuză cu ingratitudine să susţină din buzunarul său mărirea pensiilor. Cât timp o pot face legal, portiţe de a se sustrage îndatoriril
O cunoştinţă mi-a spus că va cere angajatorului să îl plătească „pe firmă“. Câştigă peste 75 milioane de lei brut pe cartea de muncă şi a aflat că de anul viitor va primi mai puţini bani, după ce Guvernul va schimba modul de aplicare a contribuţiilor sociale. S-a bucurat când cota unică i-a mărit veniturile, iar acum refuză cu ingratitudine să susţină din buzunarul său mărirea pensiilor.
Cât timp o pot face legal, portiţe de a se sustrage îndatoririlor de „solidaritate socială“ impuse de stat vor găsi şi alţii ca el. Doar Guvernul nu poate concepe că înăsprirea fiscalităţii îi va determina pe mulţi să o ocolească, revenind la practica reducerii lefurilor pe cartea de muncă. Anunţă chiar venituri suplimentare la buget din creşterea salariilor, cu care va acoperi parţial majorarea pensiilor. O altă sursă: creşterea economică. Aceasta ar urma să fie susţinută însă, în anii următori, şi de lucrările din infrastructură. Investiţii pentru care există temeri că statul le va amâna tocmai din cauza măririi pensiilor. Alte riscuri apar pentru trecerea la pensiile private obligatorii, măsură menită să scoată treptat tinerii de azi din sistemul public falimentar. Un cerc vicios, care ar trebui să arate că firesc este să faci întâi banii şi apoi să îi cheltuieşti. Cum să explici, însă, unui pensionar cu două milioane de lei pe lună că nu îţi permiţi să îi dai în plus măcar banii de întreţinere? Că e mai bine să aloci întâi banii pentru investiţii, sau să îi laşi în sistemul privat, la angajaţi şi la companii, unde ajută creşterea economică din care, ulterior, şi statul îşi ia partea lui şi poate mări inclusiv pensiile? Cum să le spui că trebuie din nou să aştepte?
Cunoştinţa mea cu planuri de trecere a veniturilor „pe firmă“ are părinţi pensionari şi ştie că felul în care are grijă de bătrâni poate defini un om sau o naţie. Se îndoieşte însă că modelul de „solidaritate socială“ la care îl obligă Guvernul, în fiecare an după altă viziune, îi poate ajuta într-adevăr părinţii. Ar prefera ca statul să îi lase mai mulţi bani, neimpozitându-l excesiv, pentru a avea singur grijă de ei. Nu crede în sistemul public de pensii nici pentru sine. Nu vede nici un motiv să-şi dorească salariu pe cartea de muncă, atâta timp cât, indiferent dacă va contribui mai mult la pensia de stat, la bătrâneţe va fi tot în situaţia părinţilor: la mâna generozităţii electorale de moment a Guvernului sau a tinerilor de atunci, egoişti şi nesolidari cu bătrânii, la fel cum este el acum.