În situaţii de stres şi de concurenţă, creşte foarte puternic secreţia de hidrocortizon şi, respectiv, de testosteron, iar cocktailul rezultat 'contribuie la destabilizarea pieţelor financiare', susţine economistul Carlos Cueva, de la Universitatea din oraşul spaniol Alicante, autor al studiului împreună cu cercetători de la University College London şi de la Universitatea din Cambridge, ambele din Marea Britanie.
Specialiştii au recreat în laborator o piaţă financiară. Într-o primă fază, s-a măsurat nivelul de hormoni al celor 142 de voluntari transformaţi în agenţi bursieri, observându-se că aceia cu un nivel mai ridicat de cortizol se lansau în investiţii mai riscante, provocând instabilitatea preţurilor de pe pieţele simulate. Această legătură a fost constatată numai în cazul bărbaţilor, nu şi al femeilor.
În cea de-a doua etapă, eşantionul s-a redus la numai 75 de bărbaţi. Unii dintre aceştia au primit câte o pastilă cu hidrocortizon sau un gel de testosteron, iar alţii o pilulă placebo, fără niciun efect. Ambii hormoni acţionau ca un factor de impulsionare a efectuării unor operaţiuni bursiere riscante.
'Am ajustat dozele pentru a ne apropia de un scenariu cu mult stres, în cazul cortizolului, şi am încercat să simulăm un şir de câştiguri, în ceea ce priveşte testosteronul', iar rezultatele au pus în evidenţă existenţa unei relaţii cauză-efect, a explicat Carlos Cueva. Brokerii care primiseră cortizol au majorat cu 70 % investiţiile de risc, iar cei cărora le fusese administrat testosterton s-au simţit tot mai optimişti şi au cumpărat cu 46 % mai multe acţiuni riscante.
'Bărbaţii îşi asumă mai multe riscuri în situaţii de stres prin comparaţie cu femeile', aşa încât o prezenţă mai numeroasă a acestora din urmă ar fi benefică în sectorul tranzacţiilor bursiere, în care 'prea mult testosteron strică'. Autorii cercetării amintesc faptul că 'instabilitatea preţurilor se explică prin decizii iraţionale' şi susţin că trebuie 'luate în serios procesele hormonale'.
'Este un studiu care pare solid', este de părere Richard Quinton, profesor la Newcastle University, care nu a participat la efectuarea acestui studiu: el apreciază că noile rezultate 'merg pe linia unor cercetări anterioare, dar sunt semnificativ mai rafinate'.
AGERPRES