Un episod memorabil din relația dintre Silviu Prigoană și Teo Trandafir a fost relatat chiar de acesta în ultimul său interviu. În cadrul unui podcast cu Bursucu, Prigoană a povestit cum, într-un context glumeț, Teo a menționat că nu s-ar căsători decât pentru suma de 300.000 de dolari.
Teo Trandafir a vorbit despre generozitatea, spontaneitatea și umorul lui Prigoană
Spre surprinderea ei, Prigoană a luat afirmația în serios și i-a pus pe masă suma exactă, obținută dintr-o întâmplare.
„Nu așa a fost povestea. N-am vrut s-o cer în căsătorie. Noi, din glumă și din vorbă-n vorbă…O femeie foarte deșteaptă, spontană. A venit vorba de ceva cu măritatul. „Dar tu de ce nu te măriți?’. Și a zis că ea nu se mărită decât dacă o cumpără cineva, cum să se mărite așa. „Păi, bun, și care e prețul tău?’. „300.000 de dolari’. M-am dus și am luat 300.000 de dolari și i-am pus pe masă. Zic: „Uite, aici sunt banii, numără-i, treci’. I-a căzut fața”, a povestit Prigoană.
Suma fusese lăsată temporar în grija lui de un prieten, care urma să efectueze o tranzacție a doua zi. Chiar dacă povestea a rămas doar o glumă fără finalitate romantică, ea evidențiază spontaneitatea și relația plină de umor dintre cei doi.
Moartea lui Silviu Prigoană a lăsat un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut
Întâmplarea respectivă a fost povestită și de Teo Trandafir, prietena de suflet a lui Silviu Prigoană, cu câțiva ani în urmă. Totuși, ea nu a dezvăluit la momentul respectiv identitatea celui care a cerut-o în căsătorie.
„Am fost cerută de soție contra unei sume foarte mari de bani care mi-a și fost pusă pe piept. (…) Eu stăteam în fotoliu în poziția asta (n.red. întinsă) și amicul respectiv a venit pe la spate și mi-a pus banii pe piept. N-am știut că sunt atât de grei! (…) Erau împachetați în țiplă”, a declarat Teo Trandafir în cadrul emisiunii „Detectorul de minciuni’.
Teo Trandafir a primit anunțul cu privire la decesul lui Prigoană ca un „trăsnet”. Totuși, ea subliniază că a ales să respecte dorința acestuia de a nu lăsa tristețea să-i umbrească amintirea.
Moartea lui Silviu Prigoană lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut. Cu o personalitate vibrantă și o viață plină de întâmplări neprevăzute, Prigoană va rămâne în memoria colectivă nu doar ca un om de afaceri de succes, ci și ca o figură autentică, cu un spirit generos și o fire plină de glume și povești captivante.