O femeie episcop a cerut Bisericii Angliei să nu mai vorbească despre Dumnezeu ca despre o persoană de sex masculin. Nici măcar Tată.
După ce un sondaj YouGov a arătat că jumătate dintre tinerii creștini îl văd pe Dumnezeu – căruia în Biblie i se spune „Tată”, inclusiv de către Iisus Hristos – ca o persoană de sex masculin, prima femeie episcop, Rachel Treweek, din eparhia Gloucester, a declarat că este îngrijorată de faptul că Biserica nu este „atentă la limbaj”.
„Nu vreau ca tinerii, băieți și fete, să ne audă mereu vorbind despre Dumnezeu ca despre El”, a spus Treweek, citată de The Telegraph.
La rândul său, capelana Sally Hitchener de la Universitatea Anglicană Brunel, afirmă că există o mișcare în interiorul bisericii oficiale a Marii Britanii pentru „a sublinia natura feminină a lui Dumnezeu”.
„Nici un teolog din Marea Britanie nu ar trebui să spună că Dumnezeu este bărbat, și cu toate acestea acesta este modul comun de exprimare în multe biserici și acesta este mesajul pe care îl transmitem presei.”
Dacă campania de „feminizare” a lui Dumnezeu reușește, Biserica Anglicană ar putea urma exemplul Bisericii din Suedia,, care, în noiembrie 2017, a decis să renunțe la referințele masculine despre Dumnezeu, inclusiv „Doamne” și „El”, pentru a deveni mai „incluzivă”, justificând că această măsură „se bazează pe conștientizarea diferitelor tipuri de discriminări și inechități din societatea noastră”, potrivit Evenimentul Zilei.
Pe fondul unei campanii agresive de liberalizare, inclusiv „rebotezarea” transsexualilor și indicații date școlilor religioase să-i îndemne pe copii să-și „exploreze identitatea de gen”, Biserica Angliei a ajuns la „performanța” ca numai 15% dintre britanici să se mai considere membri ai ei, potrivit unui sondaj din septembrie 2017.
Același sondaj arăta că pentru prima dată în istorie, peste jumătate dintre britanici se descriau pe sine ca „fără religie”.