Cererea de aur a investitorilor și a băncilor centrale a scăzut dramatic

aur

SURSA FOTO: Dreamstime

În al doilea trimestru din acest an, cererea mondială de aur s-a redus, în principal, din cauza scăderii achizițiilor băncilor centrale, pe fondul dificultăților economice, prețurilor ridicate la aur și majorării dobânzilor, a anunțat marți, 1 august, Consiliul Mondial al Aurului (WGC).

În perioada aprilie-iunie 2023, cererea mondială de aur a scăzut cu 2% în ritm anual până la 921 de tone. De asemenea, cifra din al doilea trimestru marchează un declin semnificativ față de primul trimestru al anului, când s-au cumpărat 1.141,5 de tone de aur.

Achizițiile de aur ale băncilor centrale au scăzut cu 35%

Potrivit WGC, achizițiile de aur ale băncilor centrale au scăzut cu 35% în ritm anual până la 102,9 tone în trimestrul al doilea. Asta înseamnă o scădere de 63% față de primul trimestru, când acestea au achiziționat 284 de tone de aur.

O mare parte din această scădere are legătură cu vânzările masive de aur ale Băncii Centrale a Turciei, care a eliberat pe piaţa locală 132 de tone de aur după ce importurile au fost restricţionate din cauza cutremurului din 6 februarie, a explicat Krishan Gopaul, analist şef la WGC.

În luna iunie însă, Turcia a reluat achiziţiile de aur, „aşa că rămânem optimişti că pe ansamblul anului va rămâne un cumpărător net”, a adăugat acesta.

Achizițiile de aur pentru fabricarea bijuteriilor au crescut în al doilea trimestru din 2023

Potrivit WGC, achizițiile de aur pentru fabricarea de bijuterii au compensat pentru scăderea achiziţiilor băncilor centrale în trimestrul al doilea. Deși prețurile au crescut în al doilea trimestru, cererea de aur pentru bijuterii a crescut cu 3% în ritm anual până la 476 de tone. În China, cererea de aur pentru bijuterii a crescut cu 28% în trimestrul al doilea, în contextul în care țara a ieșit din carantina de după pandemie. În India pe de altă parte, cererea de aur pentru bijuterii a scăzut cu 18% din cauza prețurilor ridicate.

În al doilea trimestru din 2023, prețul mediu al aurului a fost de 1.976 dolari uncia, cu 6% mai mare decât aceeași perioadă a anului trecut şi cu 4% peste recordul stabilit în trimestrul al treilea din 2020.

Oferta totală de aur a crescut cu 7% în ritm anual până la 1.255 de tone în trimestrul al doilea, în condiţiile în care producţia minelor de aur a fost de 923,4 tone de aur.

Prețurile aurului au atins niveluri aproape record

Potrivit unei analize XTB Polonia, prețurile aurului au atins niveluri aproape record, în urma izbucnirii invaziei rusești în Ucraina, pe parcursul unui 2022 foarte tumultuos. Piața a experimentat o inflație excesivă, care, conform comparațiilor istorice, ar trebui să susțină prețuri mai mari ale aurului.

Situația însă nu este atât de simplă, întrucât inflația ridicată încurajează băncile centrale să majoreze ratele dobânzilor, care la rândul lor tind să fie foarte negative pentru aur.