Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) a menționat că acesta este al treilea cel mai scăzut total înregistrat din 2008, când s-a început colectarea datelor. A existat un nivelul redus în 2012 (12,93 milioane terajouli) şi altul în 2014 (13,2 milioane terajouli).
Obiectivul UE era o reducere cu 15% a consumului de gaze în perioada august 2022 – martie 2023, comparativ cu media din aceeaşi perioadă din ultimii cinci ani consecutivi, pentru a stopa dependenţa blocului comunitar de combustibilii fosili din Rusia.
În ultimul an, a scăzut consumul de gaze naturale al UE
Între august 2022 şi martie 2023, consumul de gaze naturale al UE a scăzut cu 17,7%, comparativ cu consumul mediu de gaze înregistrat în aceleaşi luni (august – martie) între 2017 şi 2022.
Anul trecut, cei mai mari consumatori de gaze naturale au redus cererea substanţial: Germania, Italia şi Franţa au avut cel mai ridicat nivel al cererii, de 3,07 milioane terajouli (minus 15,4% faţă de 2021), 2,61 milioane terajouli (minus 9,9%) şi, respectiv, 1,54 milioane terajouli (minus 9,6%).
Analizând toate statele membre UE, cererea a scăzut în majoritatea, exceptând Irlanda şi Malta, unde a crescut uşor, cu 2,1% şi, respectiv, 1,4%.
Mai puține importuri totale ale UE de gaze naturale
În privinţa aprovizionării, importurile totale ale UE de gaze naturale au scăzut cu 6,6%, de la 24,67 milioane terajouli în 2021 la 23,05 milioane terajouli în 2022.
Dacă în 2021, Norvegia şi Rusia au fost principalele surse ale gazelor naturale care au intrat în UE, cu procente similare, aproape de 24%, în 2022 situaţia a fost destul de diferită. Principala sursă a gazelor naturale care au intrat în UE a fost Norvegia (24,4%), urmată de Rusia (15,3%, minus 8,3 puncte procentuale – pp comparativ cu 2021), Statele Unite (9,8%, 5,5 pp), Algeria (8,3%, 2,7 pp) şi Qatar (67,%, 2,2 pp).
Comparativ cu 2021, importurile din Ucraina şi Nigeria au scăzut cu 5,7 pp şi, respectiv 0,3 pp, în timp ce importurile de la restul partenerilor principali au crescut.
Trebuie spus că preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut marţi, 2 mai, în contextul în care cererea în regiune rămâne la un nivel redus. Scăderea a fost înregistrată în ciuda indiciilor care arată progrese în refacerea stocurilor înaintea viitoarei ierni.
În aceste condiții, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 1,6% până la 38,21 euro pentru un Megawatt-oră la hub-ul de gaze de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa.
Chiar dacă zona euro a reuşit să evite în iarnă o recesiune provocată de preţul energiei, datele recente economice indică un ritm lent al redresării, precum şi deteriorarea încrederii în rândul companiilor, conform informațiilor publicate de Bloomberg.