"Astăzi la amiază (joi — n.r.) am primit actele oficiale pe care le-au trimis ei (Administrația Finanțelor Publice Sibiu — n.r.). Actele au fost înregistrate la Cadastru Sibiu, până în 18 aprilie au termen, probabil că se vor face contestații și după contestații vor merge la registratorul șef și pe urmă în justiție", au precizat surse din OCPI Sibiu.

Familia președintelui Klaus Iohannis a pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.

În luna noiembrie a anului trecut, Curtea de Apel Brașov a respins recursul declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu.

Potrivit deciziei de miercuri a ÎCCJ, contestația în anulare formulată de familia Iohannis împotriva hotărârii instanței, din noiembrie 2015, prin care cei doi soți au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, se va judeca la Curtea de Apel Pitești.

Instanța supremă a admis o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă.

Presa locală a relatat faptul că imobilul în cauză a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii '70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept a lui Nicolae Baștea.

AGERPRES